13 definiții pentru locuitoare
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
LĂCUITOR1, -OARE s. m. și f. v. locuitor.
LĂCUITOR1, -OARE s. m. și f. v. locuitor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LOCUITOR, -OARE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitor, -oare s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LOCUITOR, -OARE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitor, -oare s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
lăcuitor2, ~oare smf vz locuitor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
locuitor, ~oare [At: PSALT. 52 / V: (înv) lăc~ / P: ~cu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: locui + -itor] 1-2 a (Înv) Care locuiește (1-2) undeva Si: (înv) locuit (4-5). 3 a (Îvr) Care trăiește în concubinaj Si: (îvr) locuit (5). 4 smf Persoană care are domiciliul într-un loc determinat. 5 smf (Pex) Persoană din populația Terrei.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LOCUITOR, -OARE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care locuiește într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc. Caut în acest București de un milion de locuitori un om să mă asculte. C. PETRESCU, C. V. 152. Vreu... ca tot locuitorul să fie reprezentant al națiunii. ALECSANDRI, T. I 232. – Variantă: lăcuitor (RUSSO, O. 78) s. m.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LOCUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care trăiește într-un anumit loc. ~orii orașului. [Sil. -cu-i-] /a locui + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
locuitór, -oáre s. Care locuĭește: locuitoriĭ unuĭ oraș, uneĭ țărĭ, uneĭ insule.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
locuitoare (localnică) (desp. -cu-i-) s. f., g.-d. art. locuitoarei; pl. locuitoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
locuitoare (-cu-i-) s. f., g.-d. art. locuitoarei; pl. locuitoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
locuitoare s. f., g.-d. art. locuitoarei; pl. locuitoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
LOCUITOR s. 1. (înv.) sălășluitor, (fig.) suflet. (Un oraș cu un milion de ~.) 2. (la pl.) v. populație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
LOCUITOR s. 1. (înv.) sălășluitor, (fig.) suflet. (Un oraș cu un milion de ~.) 2. (la pl.) populație, (înv. și reg.) poporime, (înv.) poporație, public. (~ii unui teritoriu.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
LOCUITOR. Subst. Locuitor, cetățean; localnic, băștinaș, autohton, indigen, aborigen, (livr.), pămîntean. Muntean, plăieș; cîmpean; pădurean. Orășean, citadin, tîrgoveț; orășenime (rar), tîrgovețime. Sătean, țăran; țărănime. Mărginaș, mărginean (înv. și reg.). Mahalagiu; mahala. Străin, venetic (adesea peior.), imigrant, emigrant, emigrat. Compatriot, simpatriot (grecism înv.), concert, consătean. Vecin, megieș (pop.), vecinătate, megieșie (înv. și pop.). Populație, poporație (înv.), poporime (înv. și reg.). Adj. Cetățenesc. Localnic, băștinaș, de baștină, autohton, indigen, aborigen (livr.), pămîntean, pămîntesc, pâmîntenesc (înv.). Orășenesc, citadin, urban; sătesc, țărănesc. Mărginaș, mărginean (înv. și reg.). Străin, venetic adesea peior.), emigrant, imigrant. Vecin, megieș (pop.). Vb. A locui, a sta, a ședea, a trăi, a sălășlui (pop.); a se stabili, a se statornici, a se instala, a se aciua, a se aciola (rar), a se pripăși, a se oploși, a se adăposti, a-și găsi locul, a-și afla locul. A popula, a locui (înv.), a coloniza. A fi de loc din..., a se trage din..., a fi din partea locului. A se învecina, a fi vecin, a se megieși (înv. și reg.), a se mărgini. A se orășeniza (rar); a se urbaniza. Adv. Cetățenește; orășenește; țărănește. V. localitate, locuire, națiune.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: lo-cu-i-
substantiv feminin (F103) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
locuitor, locuitorisubstantiv masculin locuitoare, locuitoaresubstantiv feminin
- 1. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Caut în acest București de un milion de locuitori un om să mă asculte. C. PETRESCU, C. V. 152. DLRLC
- Vreu... ca tot locuitorul să fie reprezentant al națiunii. ALECSANDRI, T. I 232. DLRLC
-
etimologie:
- Locui + sufix -tor. DEX '09 DEX '98 NODEX