LOCÚȚIE s. f. v. locuțiune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCÚȚIE s.f. v. locuțiune.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCUȚIÚNE ~i f. Îmbinare de cuvinte cu sens unitar și funcție gramaticală unică. [G.-D. locuțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. locution, lat. locutio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. locuție - LauraGellner

LOCUȚIÚNE s.f. Grup de cuvinte care, pierzându-și semnificația lor proprie, au împreună valoarea unui singur cuvânt și o funcție gramaticală unică. [Pron. -ți-u-, var. locuție s.f. / cf. fr. locution, lat. locutio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

locuțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. locuție - LauraGellner