LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia; căimăcămie. – Din it. locotenenza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCOTENÉNȚĂ ~e f. : ~ domnească organ administrativ-politic, care ținea locul domnului, exercitând atribuțiile acestuia. /<it. lougotenenza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCOTENÉNȚĂ s.f. (În trecut) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia; persoană (sau persoanele) care deținea(u) această demnitate. [< it. luogotenenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCOTENÉNȚĂ s. f. (în trecut) organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia. (< it. locotenenza)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCOTENÉNȚĂ s. v. regență.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCOTENENȚĂ DOMNEÁSCĂ s. v. căimăcămie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink