LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCÁȘ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuință. ◊ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCÁȘ s. v. clește.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LOCÁȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

locáș s. n., pl. locáșuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink