landră [At: POLIZU / V: loan~, (reg) lean~ / Pl: ~re / E: nct] 1 sf (Înv) Zarvă. 2 sf (Reg; îe) A se face la loandră A se certa. 3 sf (Reg; îf loandră; îe) Mai ține-ți ~ra! Taci din gură! 4 sf (Reg) Ceată gălăgioasă Si: cârd, ciurdă, droaie, haită. 5 av (Reg; îe) A se ține (sau a pleca, a se duce) ~ A merge în grup. 6 av (Îae) A merge în șir. 7 sf (Îe) A-și lua ~ra A-și lua gândul. 8 sf (Bot; reg) Plantă erbacee agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii sau violete și cu păstaia păroasă (Vicia striata). 9 sf (Îf loandră) Fată îmbrăcată cu haine lălâi. 10 sf (Reg) Femeie desfrânată.

LANDRĂ, landre, s. f. (Regional) Ceată gălăgioasă, grămadă, cîrd. Avea ciomag scurt subsuoară, retevei să se apere de landra cîinilor. STANCU, D. 38. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cîrd, ținîndu-se scai unul de altul. Se țin landră pe ulițele satului. STANCU, D. 431.

LANDRĂ, landre, s. f. 1. (Reg.) Ceată gălăgioasă, grămadă. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cîrd, ținîndu-se scai unul de altul. 2. Plantă agățătoare cu flori purpurii și violete (Vicia striata).

loandră sf vz landră

loándră (od dift.) f., pl. e. Bz. Fam. Fată lălîĭe saŭ prea mică și îmbrăcată c’o rochie prea lungă.

LANDRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

landră s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

landră s.f. (reg.) 1. plantă cățărătoare, cu flori purpurii. 2. femeie stricată.

landră, landre, s.f. – (reg.) Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea, 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da’ mnoi căta” (Țiplea, 1906: 491). – Et. nec. (MDA); din buleandră, termen injurios dat unei femei imorale (Frățilă).

landră, -e, s.f. – Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da mnoi căta” (Țiplea 1906: 491). – Et. nec. (MDA).