lituus sn [At: DN³ / P: ~tu-us / Pl: ? / E: lat lituus] (Ant) 1 Baston încovoiat, pe care îl purtau augurii. 2 Instrument muzical conic, cu ambușură, de origine etruscă, folosit de romani.

LITUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

LITUUS s. n. 1. baston încovoiat purtat de auguri. 2. instrument muzical conic, cu ambușură, de origine etruscă, la romani. (< lat. lituus)

lituus (cuv. lat.), instrument aerofon metalic cu ambușură*, având corpul de formă conică; de origine etruscă, a fost utilizat de romani. Cele 2 litui cerute de J.S. Bach în cantata O Jesu Christ, mein’s Lebens Licht (BWV 118) sunt înlocuite în execuția modernă cu corni* gravi în si bemol. Bach a indicat însă l. în partitură pentru a sublinia caracterul funebru al motetului. Deși s-a crezut că l. ar fi un bass cornett* sau Waldhorn*, opțiunea lui Bach trimite la tradiția romană antică de a folosi în procesiunile funebre trei instrumente din familia alămurilor*: cornus, tuba* lituus, marcând prin aceasta în mod simbolic referința la o practică a antichității. V. alphorn.