litologie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr lithologie] 1 Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare. 2 Compoziție a unei roci sedimentare.

LITOLOGIE s.f. 1. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; petrografie. 2. Compoziție mineralogică și petrografică a rocilor sedimentare. [Gen. -iei. / < fr. lithologie, cf. gr. lithos – piatră, logos – studiu].

LITOLOGIE s. f. 1. ramură a geologiei care studiază rocile sedimentare. 2. compoziție mineralogică și petrografică a rocilor sedimentare. (< fr. lithologie)

!litologie s. f., art. litologia, g.-d. art. litologiei; (compoziții) pl. litologii, art. litologiile (desp. -gi-i-)

litologie s. f., art. litologia, g.-d. litologii, art. litologiei

litologie s. f., art. litologia, g.-d. litologii, art. litologiei

litologie, (engl.= lithology) termen utilizat în mod frecvent în legătură cu rocile sedimentare și trăsăturile lor petrografice, structurale și granulometrice care fac obiectul studiului lor. În sensul școlii ruse de geologie (Ruhin), l. este sinonim cu studiul sedimentelor și rocilor sedimentare, în general. V. și litofacies.

LITO- „piatră, bolovăniș, concrețiune”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. litho-, germ. id., engl. id., it. lito- > rom. lito-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen de amoniți fosili din jurasic, cu cochilie evolută și larg ombilicată; ~clastie (v. -clastie), s. f., operație de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; ~clază (v. -clază), s. f., geoclază*; ~dendron (v. -dendron), s. m., gen de hexacoralieri cu specii răspîndite din triasic pînă în neozoic; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă nisip sau pietriș; ~fagie (v. -fagie), s. f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constînd în consumul de nisip sau de pietriș; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care se concentrează, de preferință, în litosferă. 2. (Despre pești) Care depune icrele pe un substrat pietros; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce calculi; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor de formare a rocilor sedimentare; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere și de multiplicare a textelor, figurilor, desenelor etc., prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; ~id (v. -id), adj., care are aparența pietrei; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș extern solid și pietros al globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe dure și pietroase; ~telmă (v. -telmă), s. f., apă adunată în scobiturile stîncilor calcaroase marine; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în litotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; ~xil (v. -xil), s. n., țesut lemnos fosilizat.

LITOLOGÍE (< fr. {i}; {s} lito- + logos „studiu”) s.f 1. Știința care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare și al sedimentelor actuale, constituția mineralogică și structura lor, legitățile și condițiile de formare și modificare. Cercetări litografice ajută la stabilirea zonelor unde au existat condiții favorabile pentru formarea și acumularea zăcămintelor de substanțe minerale utile (petrol, cărbuni, sare etc.). L. s-a constituit ca știință la sfârșitul sec. 18, începutul sec. 20 datorită cercetărilor geologului german J. Walther, americanului W.H. Twenhofel, rusului I.V. Samoilov ș.a. 2. Compoziția mineralogică și petrografică a rocilor de sedimentare.