liofilie sf [At: DN³ / P: li-o~ / Pl: ~ii / E: lyophilie] Proprietate a particulelor coloidale de a avea afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. corectat(ă)

LIOFILIE s.f. (Chim.) Proprietate a substanțelor liofile. [Gen. -iei. / < fr. lyophilie].

LIOFILIE s. f. proprietate a substanțelor liofile. (< fr. lyophilie)

LIO- „dispersie, dizolvare”. ◊ gr. lyo, em „a dizolva, a desface” > fr. lyo-, germ. id., engl. id., it. lio- > rom. lio-. □ ~crom (v. -crom), s. m., substanță colorată în galben, foarte răspîndită în țesuturile plantelor și animalelor; sin. flavină; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre coloizi) care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie; ~filie (v. filie₁), s. f., proprietate a substanțelor liofite; ~fob (v. -fob), adj., (despre coloizi) care nu prezintă afinitate pentru moleculele mediului de dispersie; ~fobie (v. -fobie), s. f., proprietate a substanțelor liofobe; ~liză (v. -liză), s. f., desfacere a moleculelor unei substanțe dizolvate, prin reacția dintre aceste molecule și cele ale solventului; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat de lichid absorbit de suprafața unei particule care este în suspensie, într-un lichid; ~trop (v. -trop), adj., obținut prin ordonarea ionilor sub influența pe care o exercită asupra proprietăților diferitelor sisteme.