liniație sf [At: DN³ / P: ~ni-a~ / Pl: ~ii / E: cf it lineazione, lat lineatio] (Glg) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcția de scurgere.

LINIAȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

LINIAȚIE s. f. aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. (< lat. lineatio)

liniație s. f., pl. liniații

liniație, (engl.= liniation), aspect structural al rocilor sedimentare determinat de tendința de grupare unidirecțională a elementelor componente sau orice urmă liniară de natură biotică (ex. orientarea cochiliilor de gastropode turiculate) sau mecanică (ex. o canelură de eroziune, creasta unei ondulații de curent etc.). După momentul formării, se disting l. primare – singenetice sau sindepoziționale, cu caracter intern (orientarea min. prismatice în rocă) sau cu caracter extern (pe supr. de strat → canelurile) și l. secundare, diagenetice sau tectonice (striuri de alunecare, axe de microcute etc.).

liniație s.f. (înv.) v. Liniat¹. Liniere.