LINGOARE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoare, lângoare s. f.] – Lat. languor, -oris.

lingoare sf [At: PSALT. HUR. 24^r8 / V: (reg) lân~, lun~ / Pl: ~ori / E: ml languor, -oris] 1 (Înv; îf lângoare) Boală. 2 (Înv; îf lângoare) Suferință. 3 (Înv; îf lângoare) Durere. 4 (Îvr) Frică. 5 (Îrg; șîs ~ neagră, ~ nebună, ~ rea, ~ tifoasă) Boli febrile grave, infecțioase și epidemice, ca tifosul exantematic, febra tifoidă etc. 6 Stare patologică specifică acestor boli. 7 (Pop) Om ticălos Si: (pop) jigodie, tigoare. 8 (Pop) Om leneș Si: (pop) tigoare. 9 (Pop) Om slab și neputincios Si: prăpădit, (pop) tigoare. 10 (îe; îf lungoare) Parcă e sculat după ~ Se spune despre un om foarte slab. 11 (Bot; reg; șîc floare-de-~, iarbă-de-~, rădăcină-de-~) Gălbenele (Lysimachia vulgaris). 12-13 (Bot; reg) Osul-iepurelui (Ononis hircina și Ononis spinosa). 14 (Pop) Moleșeală. 15 (Pop) Apatie. 16 (Pop) Melancolie.

LINGOARE s. f. (Pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoare, lângoare s. f.] – Lat. languor, -oris.

LINGOARE s. f. Febră tifoidă. Era Melente... înalt, slab, cu fața galbenă parc-ar fi fost bolnav de lingoare. REBREANU, R. I 236. De moarte creștinească voi toți aici muriți! De friguri de lingoare voi pe saltea pieriți. BOLINTINEANU, O. 143. Nouă boale ș-o lingoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. – Variante: lungoare (CONTEMPORANUL, IV 391, ȚICHINDEAL, F. 102, BIBICESCU, P. P. 50), lîngoare (COȘBUC, P. II 177, NEGRUZZI, S. I 159) s. f.

LINGOARE f. pop. Boală contagioasă provocată de bacilul tific și transmisă prin apa de băut, prin fructe și legume nespălate etc., care se manifestă prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă. [G.-D. lingorii; Var. lângoare] /<lat. languor, ~oris

lingoáre, V. lîngoare.

lângoare sf vz lingoare

lungoare sf vz lingoare

LÎNGOARE s. f. v. lingoare.

lângoare f. numele popular al tifosului. [Vechiu-rom. lângoare, boală în genere = lat. LANGUOREM: cu sensul restrâns în limba modernă la o boală contagioasă].

lungoare f. pop. lângoare (considerată de popor ca o boală îndelungată): buruiană de lungoare.

*langurós, -oásă adj. (fr. langoureux, d. langueur, care vine d. lat. languor, de unde vine și rom. lungoare). Galeș, plin de ĭubire: privirĭ languroase. Adv. A te uĭta languros.

lîngoáre, lungoáre și lingoáre f., pl. orĭ (lat. lánguor, -óris, lîncezeală. V. lînced). Frigurĭ tifoide, tifos abdominal, o boală de care zacĭ (lîncezeștĭ) mult timp. V. tifoid.

lungoáre, V. lîngoare.

!lingoare (boală; febră tifoidă; tifos etc.) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingorii; pl. lingori

lingoare/lângoare (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingorii/lângorii

lingoare/lângoare s. f., g.-d. art. lingorii/lângorii

lingoare

!rădăcină-de-lingoare (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcinii-de-lingoare

lângoare v. lingoare

!rădăcină-de-lingoare (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcinii-de-lingoare; pl. rădăcini-de-lingoare

lângoare s. f., pl. lângori

rădăcină-de-lingoare s. f.

LINGOARE s. v. febră tifoidă, tifos.

lingoare s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

lingoare s. v. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS.

BURUIANA-LINGORII s. v. leuștean.

LÂNGOARE s. v. afecțiune, boală, maladie.

MINTA LÂNGORII s. v. izma broaștei, menta broaștei.

RĂDĂCINĂ-DE-LINGOARE s. v. iarbă-de-lingoare.

buruiana-lingorii s. v. LEUȘTEAN.

minta lingorii s. v. IZMA BROAȘTEI. MENTA BROAȘTEI.

rădăcină-de-lingoare s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE.

lîngoare (lîngori), s. f. – 1. Boală, suferință. – 2. Tifos, febră tifoidă. – Var. lingoare, lungoare. Mr. lîngoare, lungoare, megl. lăngoare. Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111); var. se explică prin încrucișare cu lingere sau cu lung. Cf. și lînced. – Der. lînguros, adj. (bolnăvicios, slab), dublet al neol. languros, adj. (galeș), din fr. langoureux. Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede der. de la un lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu tînji. Lungurică, s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *lîngurică (Tiktin).

lingoare, (lungoare, lângoare), s.f. – (înv.; med.) Tifos; febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea, 1924, II: 25); „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu, 1990: 388). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Scriban; Rosetti, cf. DER; DEX, MDA); forma moștenită direct este lângoare, lungoare, influențată de lung (lângoarea era o boală de lungă durată), iar lingoare a luat naștere probabil sub influența lui linge, tot prin etimologie populară (Frățilă).

lingoare, (lungoare, lângoare), s.f. – (med.) Febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea 1924 II: 25). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Rosetti cf. DER).

lângoare, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).

lungoare, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).

lungoare, s.n. – (med.) Tifos; febră tifoidă (ALR 1969: 156): „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu 1990: 388). – Din lingoare (< lat. languor, -oris).