LIMNOCREN, -Ă adj. (despre izvoare) care țâșnește în lacuri, de jos în sus; (despre organisme) care trăiește în asemenea apă. (< germ. limnokrene)

LIMNO- „baltă, mlaștină”. ◊ gr. limne, os „lac, baltă” > fr. limno-, germ. id., engl. id. > rom. limno-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază lacurile și apele stătătoare din punct de vedere biologic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme din lacuri și mlaștini; ~biu (v. -biu), adj., care crește în lacuri sau în mlaștini; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) a cărui apă țîșnește de jos în sus, formînd un mic bazin, cu fund mîlos sau nisipos; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante superioare care cresc în lacuri, bălți și mlaștini; ~dendrobiu (v. dendro-, v. -biu), adj., (despre populații vegetale și animale) care trăiește într-un mediu acvatic format din apa acumulată în scorburile arborilor; ~fil (v. -fil₁), adj., (Despre plante) Care are afinitate pentru ape stătătoare. 2. (Despre pești) Care depune icrele în ape stătătoare; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante hidrofite fixate pe fundul apelor dulci ale lacurilor; ~gen (v. -gen₁), adj., limnicol*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în limnologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază fenomenele fizice și biologice referitoare la lacuri. 2. Ramură a hidrobiologiei care se ocupă cu studiul apelor dulci; ~metru (v. -metru₁), s. n., limnimetru*.