opțiuni
  • info

2 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LIMBUT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

LIMBUT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

limbut, ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~uți, ~e / E: ml *linguutus] 1-2 smf, a (Om) care vorbește mult și fără rost Si: guraliv, vorbăreț, (reg) limbăreț, limbuțelnic (1), (liv) locvace. 3 a (Înv) Care este înzestrat cu elocvență Si: (reg) limbuțelnic (2). 4 a (Înv) Care dă dovadă de elocvență Si: (reg) limbuțelnic (3). 5 a (D. stări, manifestări ale oamenilor) Care se manifestă printr-un exces verbal Si: gălăgios, zgomotos. 6 a (Înv; d. gesturi, atitudini ale oamenilor) Care este elocvent prin el însuși, făcând inutile cuvintele. 7 a (Înv) Calomniator. 8-9 smf, a (Om) care nu poate vorbi bine Si: gângav. 10-11 smf, a (Reg) (Om) peltic. 12-13 smf, a (Om) bâlbăit.

LIMBUT, -Ă, limbuți, -te, adj. (Despre oameni) Care vorbește mult; guraliv, vorbăreț, flecar. De hatîrul lor, își pierduse vremea cu acest fanfaron limbut. C. PETRESCU, A. R. 27. Vorbi și ea... cu niște graiuri ce ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. Ai dat biletul Marioarei? întrebai pe feciorul cel limbut. BOLINTINEANU, O. 338. ◊ Fig. Vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. ◊ (Substantivat) Cînd îi avea vro taină mare, să n-o descoperi altora, mai ales limbuților. SBIERA, P. 192. ♦ (Învechit) Elocvent. M-am apucat de cetit pre Tucidid și pre Xenofon... acești vestiți și limbuți autori. NEGRUZZI, S. I 61.

LIMBUT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care spune vorbe goale; care limbuțește; flecar; vorbăreț. /<lat. linguutus

limbut a. care vorbește mult.

limbút, -ă adj. (d. limbă; neap. lenguto, pv. lengu, cat. lengud). Vorbăreț, guraliv, care vorbește mult. – La Od. Ps. 188 și limbáreț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

limbut adj. m., s. m., pl. limbuți; adj. f., s. f. limbută, pl. limbute

limbut adj. m., s. m., pl. limbuți; adj. f., s. f. limbută, pl. limbute

limbut adj. m., s. m., pl. limbuți; f. sg. limbută, pl. limbute

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LIMBUT s., adj. v. flecar.

LIMBUT adj. v. elocvent.

LIMBUT s., adj. clănțău, flecar, guraliv, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, țololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. (Mare ~ mai ești, amice!)

limbut adj. v. ELOCVENT.

Limbut ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț

Intrare: limbut (adj.)
limbut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limbut
  • limbutul
  • limbutu‑
  • limbută
  • limbuta
plural
  • limbuți
  • limbuții
  • limbute
  • limbutele
genitiv-dativ singular
  • limbut
  • limbutului
  • limbute
  • limbutei
plural
  • limbuți
  • limbuților
  • limbute
  • limbutelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: limbut (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limbut
  • limbutul
  • limbutu‑
plural
  • limbuți
  • limbuții
genitiv-dativ singular
  • limbut
  • limbutului
plural
  • limbuți
  • limbuților
vocativ singular
  • limbutule
  • limbute
plural
  • limbuților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

limbut, limbuțisubstantiv masculin
limbută, limbutesubstantiv feminin
limbut, limbutăadjectiv

  • 1. (Om) care vorbește mult (și fără rost). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: flecar guraliv locvace vorbăreț
    • format_quote De hatîrul lor, își pierduse vremea cu acest fanfaron limbut. C. PETRESCU, A. R. 27. DLRLC
    • format_quote Vorbi și ea... cu niște graiuri ce ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. DLRLC
    • format_quote Ai dat biletul Marioarei? întrebai pe feciorul cel limbut. BOLINTINEANU, O. 338. DLRLC
    • format_quote figurat Vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. DLRLC
    • format_quote Cînd îi avea vro taină mare, să n-o descoperi altora, mai ales limbuților. SBIERA, P. 192. DLRLC
    • 1.1. învechit Elocvent. DLRLC
      sinonime: elocvent
      • format_quote M-am apucat de cetit pre Tucidid și pre Xenofon... acești vestiți și limbuți autori. NEGRUZZI, S. I 61. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.