liliuță sf [At: DDRF / P: ~li-u~ / Pl: ~țe / E: lilie + -uță] Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpină ramificată, cu frunze lungi, lineare și flori albe, dispuse în raceme, care crește prin fânețe, fiind cultivată uneori ca plantă decorativă Si: (reg) aișor-galben, limba-păsării, păienjel, peteala-miresii, voalul-miresii (Anthericum ramosum).

liliuță f. plantă cu fiori albe, crește prin fânețe și prin rărișuri (Anthericum ramosum).

liliúță f., pl. e (d. germ. lilie, crin; lat. lilium). Trans. Painjinel, o plantă.

liliuță (desp. -li-u-) s. f., g.-d. art. liliuței; pl. liliuțe

liliuță (-li-u-) s. f., g.-d. art. liliuței; pl. liliuțe

liliuță s. f. (sil. -li-u-), g.-d. art. liliuței; pl. liliuțe

LILIUȚĂ s. (BOT.; Anthericum ramosum) (reg.) păinjenel, limba-păsării.

LILIUȚĂ s. (BOT.; Anthericum ramosum) (reg.) păinjenel, limba-păsării.

ANTHERICUM L. LILIUȚĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa, Africa și America, cca 98 specii, erbacee, perene, cu rizom. Tulpina cu 2 frunze radicale liniare. Flori (perigon cu 6 foliole îndepărtate, cu nervuri proeminente, 6 stamine, antere liniare, erecte) albe, 3-4 cm diametru, scurt-pedunculate, în racem multiflor, adeseori ramificat, dispus terminal pe tulpină. Fruct, capsulă.