3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lihăit2, ~ă a [At: REBREANU, N. 42 / Pl: ~iți, ~e / E: lihăi2] (Trs; d. voce) Sugrumat de emoție.

lihăit1, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) lehuit / Pl: ~iți, ~e / E: lihăi1] 1-2 (Mun; Trs; d. vite) Leșinat (de foame) Si: (reg) leșnit. 2[1] (Mun) Plictisit. 3 (Mun) Obosit. 4 (Mun) Posac.

  1. Numerotare incorectă a sensurilor: 2 după 1-2 — LauraGellner

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăi vb. IV] – Et. nec.

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăi vb. IV] – Et. nec.

LIHĂI vb. IV v. lehăi.

lehăi2 [At: KLEIN, D. 230 / Pzi: ~esc, (înv) lihăi / E: nct] (Îdt) 1 vt A priva pe cineva de ceva. 2 vt A jefui. 3 vt A despuia. 4 vr A se lipsi de ceva. 5 vr A renunța la ceva.

lehăi1 vti [At: (sf. sec. XVIII) LET. III, 282/20 / V: ~hui, lih~, lihui / Pzi: ~esc / E: nct] (Îvr) 1-2 A ocărî. 3-4 A defăima. 5-6 A bârfi. 7-8 (Pex) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, (pop) a bleotocări, a sporovăi, a trăncăni. 9-10 (Reg) A striga în gura mare după animale, mai ales după câini și lupi. 11-12 (Mar; Tsr) A alunga animale. corectat(ă)

lihăi2 vi [At: REBREANU, I. 163 / Pzi: lihăi, ~esc / E: mg lihegni] (Trs) A gâfâi.

lihăi1 vr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: lihăi, ~esc / E: nct] 1 (Mun) A se plictisi Vz: (reg) lehămeti, leșni. 2-3 A fi leșinat (de foame) Si: (reg) a se lihni (1).

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A spune verzi și uscate, a vorbi mult și fără rost; a trăncăni. Să-ți ții liopa de gură și să nu lehăiești mult. CONTEMPORANUL, IV 302. Las’, nu mai lehăi după cum ți-i obiceiu. ALECSANDRI, T. I 318. – Variantă: lihăi (ȘEZ. IX 150) vb. IV.

A LEHĂI ~iesc intranz. pop. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

LIHĂI vb. (Mold.) A se certa. Pentru care pricină mai pierdem noi atîta vreme lihăindu întru noi? B 1774, 27v. ♦ A ocărî; a bîrfi. Și lîngă alte multe ce lehăia, au început a le face si stihuri în scris. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: lehăi (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU) Etimologie necunoscută. Cf. prigoni; înjura, toi.

lehăì v. Mold. a flecări: nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].

blehăĭésc și lehăĭésc v. intr. (rudă cu vsl. blekati și blekotati, a behăi, sîrb. bleknuti, a behăi, și blenuti, a flecări. V. bleștesc și brehnesc). Est. Fam. Brehăĭesc. Fig. Iron. Flecăresc, trăncănesc, vorbesc mult și plicticos. V. blescote.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, 3 sg. lehăiește, imperf. 1 lehăiam; conj. prez. 1 sg. să lehăiesc, 3 să lehăiască corectat(ă)

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 să lehăiască

lehăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 sg. și pl. lehăiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LEHĂI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

lehăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lehăi (-ăesc, lehăit), vb.1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti.Cf. leșui.

lehăi (-ăesc, lehăit), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s. m. (șarlatan); lehău, s. m. (Mold., limbut); lehăială, s. f. (Mold., flecăreală); lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), cf. leomi.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lihăi, lihăiesc, vb. IV (reg.) a striga (după animale); a ocărî, a mustra, a bârfi.

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). – Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi 1925; Lenghel 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop 1978). – Creație expresivă (DER), din interj. liha!, i-ha!

Intrare: lihăit
lihăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lihăit
  • lihăitul
  • lihăitu‑
  • lihăi
  • lihăita
plural
  • lihăiți
  • lihăiții
  • lihăite
  • lihăitele
genitiv-dativ singular
  • lihăit
  • lihăitului
  • lihăite
  • lihăitei
plural
  • lihăiți
  • lihăiților
  • lihăite
  • lihăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: lehăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lehăi
  • lehăire
  • lehăit
  • lehăitu‑
  • lehăind
  • lehăindu‑
singular plural
  • lehăiește
  • lehăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiesc
  • lehăiam
  • lehăii
  • lehăisem
a II-a (tu)
  • lehăiești
(să)
  • lehăiești
  • lehăiai
  • lehăiși
  • lehăiseși
a III-a (el, ea)
  • lehăiește
(să)
  • lehăiască
  • lehăia
  • lehăi
  • lehăise
plural I (noi)
  • lehăim
(să)
  • lehăim
  • lehăiam
  • lehăirăm
  • lehăiserăm
  • lehăisem
a II-a (voi)
  • lehăiți
(să)
  • lehăiți
  • lehăiați
  • lehăirăți
  • lehăiserăți
  • lehăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiască
  • lehăiau
  • lehăi
  • lehăiseră
lihăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
singular plural
  • lihăiește
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiesc
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăiești
(să)
  • lihăiești
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăiește
(să)
  • lihăiască
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
(să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
(să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiască
  • lihăiau
  • lihăi
  • lihăiseră
lihui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lehui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: lihăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
singular plural
  • lihăie
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăi
(să)
  • lihăi
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăi
(să)
  • lihăi
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăie
(să)
  • lihăie
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
(să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
(să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăie
(să)
  • lihăie
  • lihăiau
  • lihăi
  • lihăiseră
lihăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
singular plural
  • lihăiește
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiesc
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăiești
(să)
  • lihăiești
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăiește
(să)
  • lihăiască
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
(să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
(să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiască
  • lihăiau
  • lihăi
  • lihăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lehăi, lehăiescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.