LIGNIT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

lignit², ~ă a vz lihnit

lignit¹ sn [At: CALENDAR (1858), 22/22 / V: (îvr) ~ă sf / Pl: (rar) ~uri, ~e, (îvr, sm) ~iți / E: fr lignite] Cărbune natural de calitate inferioară, sfarâmicios, de culoare brună-negricioasă.

LIGNIT¹ s. n. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună-negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

LIGNIT¹ s. n. Cărbune natural, de culoare brună-negricioasă, sfărîmicios, de formație mai recentă, conținînd 30-54% carbon; este folosit ca combustibil de calitate inferioară.

LIGNIT², -Ă adj. v. lihnit.

LIGNIT s.n. Cărbune natural (inferior huilei), cafeniu sau brun și sfărîmicios. [< fr. lignite].

LIGNIT s. n. cărbune natural (inferior huilei), de culoare cafenie-brună, sfărâmicios, cu putere calorică relativ mică. (< fr. lignite)

LIGNIT n. Cărbune natural de calitate inferioară. /<fr. lignite

lignit n. cărbune fosil ce conservă încă urmele substanțelor vegetale; servă la încălzit locomotive sau locuințe și la îngrășatul pământului: lignit se află în Gorjiu și în toate județele de munte.

1) *lignít n., pl. urĭ (d. lat. lignum, lemn, cu suf. gr. -it). Min. Cărbune de pămînt încă nu deplin format și pe care se maĭ văd urmele organizațiuniĭ vegetale. O varietate de lignit e jeu. V. grafit.

2) lignít adj. V. lihnit.

LIHNIT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignit, -ă adj.] – V. lihni.

aligni² v vz lihni

lecni v vz lihni

licni v vz lihni

licnit, ~ă a vz lihnit

ligni v vz lihni

lignită sf vz lignit¹

lihni [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 292/22 / V: (reg) aligni², lecni, licni, (îvr) ligni / Pzi: ~nesc / E: nct] 1-4 vir (Pop) A avea o senzație de slăbiciune (din cauza foamei) Cf a leșina. 5-6 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) inima A i se face cuiva rău (de foame sau) de oboseală Si: a leșina. 7-8 vr (Pop; îae) A se clătina (din cauza slăbiciunii sau) a unei infirmități. 9 vi (Reg) A șchiopăta. 10 vi (Trs; Mol) A-i paraliza cuiva o parte a corpului. 11 vt (Trs; Ban) A imobiliza.

lihnit, ~ă a [At: CARAGIALE, O. I, 6 / V: (reg) licnit, (îvr) lignit² / Pl: ~iți, ~e / E: lihni] 1 (Pop) Sleit de puteri. 2 (Pex) Mort de foame Si: hămesit. 3 (Reg; pex) Foarte doritor de ceva Si: ahtiat.

LIHNIT, -Ă, lihniți, -te, adj. Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. [Var.: (reg.) lignit, -ă adj.] – V. lihni.

LICNIT, -Ă adj. v. lihnit.

LIHNI, lihnesc, vb. IV. Intranz. A simți sfîrșeală, slăbiciune (mai ales din cauza foamei). (Atestat în forma aligni) Vede pe Jana și alignind se rezămă de perete. NEGRUZZI, S. III 357. ◊ Expr. A i se lihni cuiva = a-i veni sfîrșeală, a-i veni rău (de foame, de oboseală etc.). – Variantă: aligni vb. IV.

LIHNIT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Adesea determinat prin «de foame») Care este foarte flămînd, chinuit de foame, mort, leșinat de foame. Cîinii se alergau, fără chef, lihniți, cu coastele ieșite. DUMITRIU, N. 28. După două zile de drum, toți, lihniți de foame și sleiți de putere, intrau... pe poarta satului. BUJOR, S. 148. Lihniți de foame și stîrciți de frig, se culcară. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Văzînd pe acei doi oameni... lihniți de foame și de drum, le zise... ȘEZ. I 207. – Variante: licnit,-ă (POPESCU, B. III 100), lignit, -ă (CARAGIALE, N. S. 96) adj.

ALIGNI vb. IV. v. lihni.

A LIHNI ~esc intranz. A fi cuprins de slăbiciune (din cauza foamei); a flămânzi peste măsură; a hămesi. /Orig. nec.

LIHNIT ~tă (~ți, ~te) Care e lipsit de puteri din cauza foamei; hămesit. /v. a lihni

alignì v. a slăbi, a leșina: de silnica suflare a furtunei s’alignia NEGR. [V. lihni].

lignì v. V. lihni.

lihnì (lignì) v. a leșina de slăbiciune sau de foame. [Origină necunoscută].

lihnit a. leșinat de foame.

licnít, V. lihnit.

lihnít, -ă adj. (d. inuz. lihnesc, vsl. *lihnonti, de unde și pol. lichotny, nevoĭaș, jalnic, și ngr. lignéno și lignéyo, slăbesc. V. alignesc, olihnesc. Cp. Bern. 1, 718). Hămesit, pocîltit, foarte flămînd. – Și licnit, lignit.

lignit s. m., pl. ligniți

!lignit s. m., pl. ligniți corectat(ă)

lignit s. n.

lihnit adj. m., pl. lihniți; f. lihnită, pl. lihnite

lihnit (fam.) adj. m., pl. lihniți; f. lihnită, pl. lihnite

lihni vb., ind. prez. 3 sg. și pl. lihnește

lihnit adj. m., pl. lihniți; f. sg. lihnită, pl. lihnite

lihnit.

LIHNI vb. a hămesi, a se sfârși, (fig.) a leșina. (A ~ de foame.)

LIHNIT adj. hămesit, sfârșit, (înv. și reg.) pocâltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)

LIHNIT adj. hămesit, (înv. și reg.) pocîltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)

lihni (lihnesc, lihnit), vb. – A debilita, a face să leșine, a provoca slăbiciune, mai ales de foame. – Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explică var. rom. (cf. Tiktin; Candrea; Scriban), cf. și aligni. Se folosește mai ales part. lihnit (mort de foame). – Der. lihneală, s. f. (leșin, sfîrșeală).

LIGNÍT (< fr. {i}; {s} lat. lignum „lemn”) s. n. Varietate inferioară de cărbune, care păstrează parțial structura lemnoasă inițială. Este brun-negru, are o putere calorică de 2.600-4.100 kcal/kg și umiditatea, raportată la cărbunele natural, de 30-65%. Este larg utilizat drept combustibil energetic în termocentrale, în transporturi, la încălzirea imobilelor.