licărire¹ sf [At: POLIZU / V: (îvp) licur~ / Pl: ~ri / E: licări¹] 1-3 Lumină (de slabă intensitate) (difuză sau) intermitentă Si: licăr (4), licăriș (1), licărit¹ (1-3), licăritură, (pop) licurici (8), (îvr) licureală. 4 (Reg) Fulgerare. 5 (Mun) Clipire. 6 (Reg) Mocnire a focului Si: licărit¹ (6). 7 Reflectare cu intermitență a luminii Si: licărit¹ (7), lucire, sclipire, strălucire. 8 (Fig) Manifestare. 9 (Reg) Mișcare rapidă și neregulată Si: licărit¹ (9). 10 (Mun) Producere a unei senzații dureroase bruște Si: licărit¹ (10), săgetare. 11 (Ban) Producere a unui fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului Si: licărit¹ (11). 12 (Mol; d. ape curgătoare) Producere a unui zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: clipocire¹ (1), licăriș (2), licărit¹ (12).

licărire² sf vz licăire

LICĂRIRE, licăriri, s. f. 1. Faptul de a licări; lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. V. scînteiere, pîlpîire. Stelele apărură deodată și sub licărirea lor Dunărea se arătă albă. GALACTION, O. I 198. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. O licărire de lumină se ivește ca o stea tremurătoare în fundul unei nopți de vară. VLAHUȚĂ, O. A. II 216. ◊ Fig. O licărire de nădejde îl înviora pentru cîteva clipe. BART, E. 345. 2. Sclipire, lucire, strălucire (a metalelor, pietrelor prețioase, obiectelor lucioase, ochilor etc.). Avea în ochi o licărire deznădăjduită. DUMITRIU, N. 111. Ochii ei îl învăluiră într-o licărire scurtă de bucurie. VORNIC, P. 49. Iar pe vechiul zid, pe care liliacu-atîrnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. MACEDONSKI, O. I 155. – Variantă: licurire (ODOBESCU, S. I 142) s. f.

licărire f. 1. lumină slabă; 2. fig. ușoară aparență: o licărire de speranță.

licăríre f. Lumină slabă. Fig. Ușoară aparență: o licărire de speranță.

licăi² v vz licări¹

licăire sf [At: LB / V: (reg) ~ări~ / Pl: ~ri / E: licăi¹] (Înv) 1 (Trs) Hrănire a animalelor făcând un zgomot caracteristic Si: lipăire, (rar) licăit¹ (1). 2 (Pex) Hrănire a oamenilor cu poftă, cu lăcomie Si: (rar) licăit¹ (2). 3-4 (Pex; d. oameni) (Sorbire sau) lingere a ultimelor resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic Si: (rar) licăit¹ (3-4). 5 (Reg) Stricare a poftei de mâncare prin consumarea unor dulciuri Si: (rar) licăit¹ (5). 6 (Reg; d. frunze) Fâșâire.

licăra v vz licări¹

licări¹ [At: HELIADE, O. I, 129 / V: (îvp) licuri, (reg) ~căi, (cscj) ~ra / Pzi: ~resc și licăr / E: pbl fo cf licăi¹] 1-3 vi A emite (brusc) o lumină de intensitate (scăzută sau) variabilă. 4 vi (Reg) A fulgera. 5 vi (Reg; d. foc) A mocni. 6 vi (Mun) A clipi. 7 vi A reflecta cu intermitență lumina Si: a luci, a sclipi, a străluci. 8 vi (D. ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 9 vi (Olt; îe) A-i ~ ochii după ceva A dori ceva foarte mult. 10 vi (Fig) A se manifesta. 11 vi (Reg) A se mișca repede și neregulat. 12 vt (Mun) A provoca o senzație dureroasă bruscă Si: a săgeta. 13 vt (Ban) A produce un fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului. 14 vi (Mol; d. ape curgătoare) A face zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: a clipoci¹ (1).

licura v vz licări¹ corectat(ă)

licuri v vz licări¹

licurire sf vz licărire¹

LICĂRI, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice în șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: licăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licura (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licuri (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.

A LICĂRI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină difuză și intermitentă. 2) fig. A apărea abia deslușit; a căpăta contururi vagi. /Orig. nec.

licărì v. 1. a luci; 2. a da puțină lumină. [Dintr’un primitiv lic (v. licurì), de unde și alicì].

licurì v. a licări: izvoare zdrumicate peste pietre licurind EM.

licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abea maĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță.

licurésc și -éz, V. licăresc.

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, 3 pl. licăresc, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licări vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 sg. și pl. licărească

licăresc, -ream 1 imp.

LICĂRIRE s. v. sclipire.

LICĂRIRE s. 1. licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)

LICĂRI vb. 1. v. sclipi. 2. v. pâlpâi. 3. v. străluci.

LICĂRI vb. 1. a clipi, a luci, a scapăra, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a pîlpîi, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 3. a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.)

licări (-resc, licărit), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu.