LICUAȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

licuație sf [At: MARIN, PR. I, 29/17 / V: (îvr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr liquation, lat liquatio, -onis] (Chm) Separare prin încălzire a elementelor cu temperaturi de topire diferite dintr-un amestec.

LICUAȚIE s. f. (Metalurgie) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

LICUAȚIE s.f. Fenomenul de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Gen. -iei. / cf. fr. liquation].

LICUAȚIE s. f. separare, prin încălzire, a componenților unui aliaj cu puncte de topire diferite. (< fr. liquation)

licuațiune sf vz licuație

licuație (desp. -cu-a-ți-e) s. f., art. licuația (desp. -ți-a), g.-d. art. licuației; pl. licuații, art. licuațiile (desp. -ți-i-)

licuație (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuația (-ți-a), g.-d. art. licuației; pl. licuații, art. licuațiile (-ți-i-)

licuație s. f. (sil. -cu-a-ți-e), art. licuația (sil. -ți-a), g.-d. art. licuației; pl. licuații, art. licuațiile (sil. -ți-i-)