lia¹ sf [At: PAMFILE, J. I, 43 / E: pbl fo] (Csnp) Cuvânt rimat în formule de eliminare, la unele jocuri de copii.

lia vb. tr. a lega (un sos, o cremă etc.). (fr. lier)

lia vb. I (gosp.; franțuzism) A lega (un sos, o cremă etc.) v. farsă (din fr. lier)

Lia f. fiica lui Laban și soția lui lacob.

LIA, lac glaciar în masivul Retezat, în căldarea Bucurei; 1,3 ha; ad. max.: 4,3 m.

Lia Frecvent în onomastica noastră contemporană, Lía se poate explica fie printr-un hipocoristic românesc de la feminine terminate în -lia (Cornelia, Coralia, Iulia, Natalia, Rozalia etc.), devenit prenume independent, fie printr-un împrumut modern, pe cale cultă, din Occident. În afară de unele cazuri cînd numele poate fi tot un hipocoristic de la Rozalia (în Italia, mai ales în Sicilia), Elisabeta și Iulia (în Germania) etc., Lia este în apusul Europei de tradiție biblică și continuă ebr. Leāh. Redat în greacă prin Leia și mai tîrziu, în latină, prin Lia, numele ebraic pătrunde în onomasticonul creștin, dar păstrînd nu amintirea personajului biblic, ci a unei martire din Lucania. În vechile documente din Țara Românească, Leia este atestat o singură dată în 1494, dar apariția trebuie considerată o excepție, întrucît numele nu a circulat la români. Deși fără nici o legătură etimologică, frecvența prenumelui la noi în perioada contemporană ar putea fi pusă în legătură și cu Lia, ciocîrlia, dintr-o cunoscută legendă a lui V. Alecsandri.