levit sm [At: PO 5/3 / Pl: ~iți / E: lat levites sau levita, ngr λεβίτης, fr lévite] 1 (Mpl) Evreu din seminția lui Levi, destinat serviciului religios de la templu Si: (îvr) levitean. 2 (Înv) Preot la vechii evrei.

LEVIT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat. t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnînd „acela care unește”].

LEVIT s. m. preot la vechii evrei. (< fr. lévite)

*levít m. (lat. levíta și levítes, d. numele tribuluĭ luĭ Levi). Jidan (din tribu luĭ Levi) dedicat servicĭuluĭ templuluĭ. Fig. Poet. Preut.

levit (nume etnic biblic) s. m., pl. leviți

levit (nume etnic biblic) s. m., pl. leviți

levit s. m., pl. leviți

levit, -ă, leviți, -te s. m. și f. Descendent al lui Levi, unul dintre cei 12 fii ai patriarhului Iacov, a cărui seminției a fost destinată preoției Vechiului Testament. ♦ Fig. Cărturari care învățau și propovăduiau Legea la evrei. – Din Levi (n. pr.).

LEVÍT (< fr.; cuv. ebr.) s. m. (În „Vechiul Testament”) Membru al tribului lui Levi, din care recrutau, la vechii evrei, preoții, având funcții administrative, juridice și muzicale.