LITURGHIE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghie s. f.] – Din sl. liturgija.

liturghie sf [At: CORESI, ap. DLR ms / V: (îrg) lat~, lăt~, lător~, lăturgie, let~, leturgie, leturvie, ~rgie, lut~ / Pl: ~ii / E: slv литоургиꙗ, lat liturgia, ngr λειτουργία (2)] 1 (Bis) Parte principală a serviciului divin creștin, oficiat de preot în biserică, duminica și în timpul sărbătorilor religioase. 2 (Înv; îe) A face (sau a fi) ~ cu bragă (A face un lucru sau) a fi superficial, contrar regulilor stabilite. 3 (Reg) Vecernie. 4 (Îe) A da (o) ~ A plăti preotului o sumă de bani, pentru a pomeni numele rudelor sau celor apropiați, în viață sau decedați, cu prilejul oficierii liturghiei (1). 5 (Înv; pex) Liturghier. 6 Melodie cântată de cor în timpul liturghiei (1). 7 (Pop) Prescură.

LITURGHIE, liturghii, s. f. Principala slujbă bisericească creștină (oficiată în zilele de sărbătoare). ◊ Expr. A da (o) liturghie = a plăti preotului o sumă de bani spre a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghie s. f.] – Din sl. liturgija.

LITURGHIE, liturghii, s. f. Principala slujbă bisericească creștină, oficiată dimineața în special duminicile și sărbătorile. Slujește cîte trei liturghii pe zi. CREANGĂ, A. 78. Ieremia-vodă se afla în biserică, ascultînd liturghia, cînd i se dete de știre că oștile lui Răzvan se văd și se apropie de oștirile țării. BĂLCESCU, O. I 342. Pînă-i popa-n liturghie Preoteasa bea rachie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 469. ◊ Expr. (În biserica ortodoxă) A da (o) liturghie = a aduce preotului la altar o ofrandă spre a pomeni în cursul acestei slujbe pe persoanele (în viață sau decedate) din familie. Pe la schituri, sehăstrii A dat multe liturghii. NEGRUZZI, S. I 188. – Variantă: leturghie (SADOVEANU, O. VII 60) s. f.

LITURGHIE ~i f. Principala slujbă religioasă la creștini, oficiată, mai ales, în zilele de sărbătoare. [G.-D. liturghiei] /<sl. liturgija

liturghie (leturghie) f. 1. serviciu divin, săvârșirea sf. taine (Dumineca și sărbătorile): a merge la liturghie; fam. leturghie cu braga, lucru prost făcut; 2. carte ce conține rândueala serviciului divin: Liturghia Sf-lui Vasile cel Mare; 3. bani dați preotului pentru săvârșirea liturghiei. [Gr. mod.].

liturghíe f. (ngr. liturgía, vgr. leiturgía, d. léitos și léĭtos, public, și érgon, faptă; vsl. liturgiĭa. V. argat, chir-, dramat- și metal-urgie). Serviciu divin creștinesc oficiat cu sfintele darurĭ Duminica și sărbătorile. Carte care conține rînduĭala acestuĭ serviciŭ. Fig. Iron. A face liturghie cu bragă (pe cînd preutu o face cu vin), a face de rîs (a înjosi) un serviciŭ în capu căruĭa eștĭ. – Și leturghie (Pop.), ca sîrb. leturgija.

laturghie sf vz liturghie

lătorghie sf vz liturghie

lătrughie sf vz liturghie

lăturghie sf vz liturghie

liturgie sf vz liturghie

luturghie sf vz liturghie

leturghie f. V. liturghie.

leturghíe, V. liturghie.

liturghie s. f., art. liturghia, g.-d. art. liturghiei; pl. liturghii, art. liturghiile (desp. -ghi-i-)

liturghie s. f., art. liturghia, g.-d. art. liturghiei; pl. liturghii, art. liturghiile

liturghie s. f., art. liturghia, g.-d. art. liturghiei; pl. liturghii, art. liturghiile

liturghie, -ghiei gen. a.

LITURGHIE s. (BIS.) 1. (în unele biserici creștine) mesă, misă. 2. liturghier.

LITURGHIE s. (BIS.) liturghier.

LITURGHIE s. (BIS.) (în unele biserici creștine) mesă, misă.

liturghie (liturghii), s. f. – 1. Slujbă, mesă. În biserica ortodoxă, fiecare din cele trei slujbe diferite, uzuale în prezent: cea a Sf. Vasile cel Mare, de zece ori pe an (duminicile din postul mare, Joia Mare, sîmbăta din Săptămîna Patimilor, în ajunul Crăciunului, de Bobotează și de Sf. Vasile); cea a Sf. Grigore, în 25 martie și în toate zilele de post, afară de duminici; și cea a Sf. Ioan Gură de Aur, în restul zilelor. – 2. Liturghier. – 3. Pîine sfințită în formă de colac; se dă preotului și dascălului. – Var. leturghie. – Mr., megl. liturghie „anafură”. Ngr. λειτουργία (Murnu 33; Sandfeld 21), parțial din sl. liturgija (Vasmer, Gr., 89), cf. sb. leturgija. – Der. leturghioară, s. f. (prescură); liturghisi, vb. (a face slujbă), din ngr. λειτουργῶ, sl. liturgisati; liturgic, adj., din fr.; liturghier, s. n. (cartea care conține liturghia).

liturghie (< gr. λείτουργία), termen generic pentru servicul divin al bisericii creștine. În sens restrâns, cel mai important serviciu divin al bis. ortodoxe, corespunzător misei* în bis. catolică și protestantă. Ea s-a dezvoltat, în timpul creștinismului primitiv din tradițiile locale, din Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma, Cartagina, Lyon și Ravenna, luând forma definitivă la Bizanț, prin reformele Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur (sec. 4), în cele două l. care le poartă numele (generalizată fiind cea din urmă). Cântarea oficiantului, a stranei*, a comunității – în ultimele două sec., a corului* – deține un rol esențial în l. În compunerea l. intră psalmii*, condacele*, troparele*, imnurile (1) trisaghion*, heruvic*, axion*, chinonic* etc.: legătura dintre acestea o realizează, de regulă*, ecteniile*. ♦ Până la sfârșitul sec. 17, l. era monodică*, prima încercare de realizare polif. a cappella* a „răspunsurilor” datorându-se unor muzicieni ruși (Pekabițski, Titov ș.a.). Forma ciclică* a l., printr-un aport componistic marcant, îndepărtat deci de sursele cântării tradiționale, au conturat-o Davidov, Bortnianski, Glinka ș.a. Un punct culminat al elaborării ei ciclice, în care se ține seamă atât de raportul dintre imnuri (concepute ca forme polif.) și ectenii cât și de un plan expresiv al tonalităților (2) este l. lui Ceaikovski. ♦ Compozitorii români au avut ca model diferite tipuri de l. corale: Drăgoi, în L. solemnă pentru cor mixt și în L. Sf. Ioan Gură de Aur pentru cor bărbătesc, a urmat modelul ceaikovskian; Musicescu – modelul Bortnianski. Cu adevărat reformatoare, pentru întreaga sferă ortodoxă, este reintroducerea în l. a melodiei biz. originare (psaltice), prin lucrările corale ale lui T. Georgescu și D.G. Kiriac (care, în L. psaltică, 1902, armonizează atât ehurile* diatonice cât și pe cele cromatice*) urmați de P. Constantinescu, Chirescu, Lungu ș.a.

liturghie, liturghii s. f. Cea mai importantă slujbă bisericească creștină, în cadrul căreia are loc prefacerea cinstitelor daruri în trupul și sângele Mântuitorului Hristos, adică săvârșirea euharistiei și împărtășirea credincioșilor. În bis. ortodoxe se oficiază în mod obișnuit trei liturghii: Liturghia sf. Ioan Gură de Aur, Liturghia sf. Vasile cel Mare și Liturghia darurilor mai înainte sfințite (numită și a sf. Grigore Dialogul). La catolici se numește misă. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a da preotului un pomelnic cu prilejul oficierii liturghiei, pentru a pomeni numele celor din familie sau rude (în viață sau decedate). ◊ Liturghia catehumenilor v. catehumen. ◊ Liturghia credincioșilor = a doua parte a liturghiei, după liturghia catehumenilor. [Var.: leturghie s. f.] – Din sl. liturgija (< gr. leitourghia).

PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merită o liturghie – Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a obține tronul Franței, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le oferă.

Paris vaut bien une messe! (fr. „Parisul merită o liturghie”) – cuvintele regelui Henric al IV-lea care, pentru a obține tronul Franței, a trecut de la religia protestantă la catolicism. El le-a rostit în ziua de 25 iulie 1593, în biserica Saint-Denis, rezumînd adevărul istoric că a cucerit Parisul printr-o liturghie, adică prin acceptarea altei credințe. Se aplică pentru o abjurare, o renegare care aduce avantaje. IST.