légăn și (Trans.) léngăn, a -á v. tr. (ung. lengeni, a adia, a fîlfîi, a se legăna, lengetni, a legăna. Legăn, legenĭ, leagănă; să legene, ca depăn, peptăn, rezem, dar și eŭ leagăn în Munt. vest [ChN. I, 162] ca și eŭ pĭaptăn). Mișc leagănu saŭ mișc ca’ntr’un leagăn un copil ca să adoarmă. Fac să oscileze ceva atîrnat: vîntu leagănă frunzele plopilor. V. refl. Mă clatin în timpurĭ regulare într’o parte și’ntr’alta: copilu se leagănă în leagăn, luntrea se leagănă pe valurĭ, ramurile se leagănă de vînt. Fig. A te legăna cu o speranță, a avea o speranță depărtată saŭ falsă, a te mîngîĭa cu o speranță.

léngăn, V. legăn.