leică¹ sfs [At: H XVII, 351 / E: bg лелка] (Pop) 1 (Trs; Mun) Lele¹ (4). 2 (Reg) Termen de afecțiune cu care sora se adresează fratelui. 3 (Urmat de un nume de persoană) Lele (2). 4 (Îe) Suge, ~, să-ți faci scurteică Se spune în batjocură celor bețivi. 5 (Irn; îe) A poftit ~ca Guța la mere acre Se spune acelora care își doresc lucruri pe care nu le pot avea. 6 (Îe) Altă Stancă, ~ vorbă Se spune despre cineva care nu înțelege sensul spuselor cuiva. 7 Termen de respect folosit de nepoți pentru a vorbi cu sau despre o mătușă. 8 Termen de respect folosit de copii pentru a vorbi cu sau despre mama vitregă. 9 Termen afectiv cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite sau vorbește despre ea Si: iubită. 10 Termen pe care și-l atribuie o fată sau o femeie când vorbește cu sau despre bărbatul iubit. 11 (Fam) Termen folosit în cursul povestirii și care fără a fi adresat unei persoane, subliniază o relatare, o afirmație.

leică² sf [At: CANTEMIR, I.I.I, 176 / Pl: ~ici / E: rs лейка] (Reg) 1 Pâlnie. 2 (Îe) A face gâtul (gurița) ~ (și pântecele balercă) A bea mult. 3 (Îe) A pune mâna ~ la ureche A pune mâna ca o pâlnie în dreptul urechii pentru a auzi mai bine. 4 (Pan) Parte a morii de vânt prin care trec grăunțele pentru a fi măcinate.

LEICĂ¹ s. f. (Popular, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele. Nu te supăra, leică, o luă, tot cu duhul bunătății, și Angheluș a Stanei. PAS, L. I 125. Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, P. I 97. Cînd o trecu jumătate [apa], Leica-l trase de la spate. TEODORESCU, P. P. 321. ♦ Termen afectiv cu care o femeie se adresează unui bărbat. Ce-i veni fetei în gînd, zise fratelui său: urcă-te, leică, într-un copaci mare. ISPIRESCU, L. 336. – Pronunțat: lei-.

LEICĂ², leici, s. f. (Regional) Pîlnie. ◊ Expr. A face gîtul (sau gura) leică și pîntecele balercă = a bea din cale-afară de mult. Vinu-i bun... Cules toamna mai tîrziu, Ca să-ți faci gurița leică Și pîntecele balercă. SEVASTOS, N. 300. – Pronunțat: lei-.

LEICĂ ~ci f. reg. 1) Obiect în formă de con, prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vasele cu gura strâmtă; pâlnie. 2) Pâlnie din doage cu fundul plat folosită la turnarea vinului în butoaie. ◊ A face gâtul (sau gura) ~ și pântecele balercă a bea foarte mult. /<rus. leika

leică f. Mold. pâlnie. (Rus. LEIKA].

2) léĭcă f., pl. ĭ (rus. léĭka, leĭcă, d. litĭ, a turna, a topi. V. leit). Nord. Pîlnie.

hunie f. 1. pâlnie; 2. unealtă de dogar numită și leică. [Turc. HUNI].

leică² (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. Ieicii; pl. leici

leică¹ (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. leichii

leică¹ (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. leichii

leică² (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. leicii; pl. leici

leică (pâlnie) s. f., g.-d. art. leicii; pl. leici

leică (lele) s. f., g.-d. art. leichii; pl. leici

leică, -ci.

leică (leici), s. f. – Pîlnie. – Megl. leică. Sl. (bg., rus.) lejka (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; Conev 63; Iordan, Dift., 102), din sl. lijati, lĕją „a vărsa”, cf. leit.

LEICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, pâlnie, țață.

leică² s.f. (reg.) $v. Pâlnie.

leică¹ s.f. 1 (pop.) <pop.> lele, nană, țață, <reg.> naică, țaică². Sora ei mai mare, leica Ana, este plecată la o vecină. 2 (reg.) v. Lele. Leliță. Mătușă. Nană. Tătăișă. Țață.

leică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. PÎLNIE. ȚAȚĂ.

LEICĂ s.f. (Mold.) Pîlnie. În mîna stîngă ținea o leică a căria țevie pînă jos . . . ajungea. CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. lejka, ucr. lijka. Cf. t o l c e r.