3 intrări
30 de definiții

Explicative DEX

LEHĂIT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi.V. lehăi.

LEHĂIT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi.V. lehăi.

lehăit sn [At: ALECSANDRI, T. 1043 / Pl: (nob) ~uri / E: lehăi1] (Îvr) 1 Ocărâre. 2 Defăimare. 3 Bârfire.

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăi vb. IV] – Et. nec.

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăi vb. IV] – Et. nec.

LIHĂI vb. IV v. lehăi.

LIHĂI vb. IV v. lehăi.

LIHĂI vb. IV v. lehăi.

lehăi2 [At: KLEIN, D. 230 / Pzi: ~esc, (înv) lihăi / E: nct] (Îdt) 1 vt A priva pe cineva de ceva. 2 vt A jefui. 3 vt A despuia. 4 vr A se lipsi de ceva. 5 vr A renunța la ceva.

lehăi1 vti [At: (sf. sec. XVIII) LET. III, 282/20 / V: ~hui, lih~, lihui / Pzi: ~esc / E: nct] (Îvr) 1-2 A ocărî. 3-4 A defăima. 5-6 A bârfi. 7-8 (Pex) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, (pop) a bleotocări, a sporovăi, a trăncăni. 9-10 (Reg) A striga în gura mare după animale, mai ales după câini și lupi. 11-12 (Mar; Tsr) A alunga animale. corectat(ă)

lehui v vz lehăi1

lihăi3 v vz lehăi1

lihui v vz lehăi1

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A spune verzi și uscate, a vorbi mult și fără rost; a trăncăni. Să-ți ții liopa de gură și să nu lehăiești mult. CONTEMPORANUL, IV 302. Las’, nu mai lehăi după cum ți-i obiceiu. ALECSANDRI, T. I 318. – Variantă: lihăi (ȘEZ. IX 150) vb. IV.

A LEHĂI ~iesc intranz. pop. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

lehăì v. Mold. a flecări: nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].

blehăĭésc și lehăĭésc v. intr. (rudă cu vsl. blekati și blekotati, a behăi, sîrb. bleknuti, a behăi, și blenuti, a flecări. V. bleștesc și brehnesc). Est. Fam. Brehăĭesc. Fig. Iron. Flecăresc, trăncănesc, vorbesc mult și plicticos. V. blescote.

lehăĭésc, V. blehăĭesc.

Ortografice DOOM

lehăit (reg.) s. n.

lehăit (reg.) s. n.

lehăit s. n.

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, 3 sg. lehăiește, imperf. 1 lehăiam; conj. prez. 1 sg. să lehăiesc, 3 să lehăiască corectat(ă)

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 să lehăiască

lehăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 sg. și pl. lehăiască

Etimologice

lehăi (-ăesc, lehăit), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s. m. (șarlatan); lehău, s. m. (Mold., limbut); lehăială, s. f. (Mold., flecăreală); lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), cf. leomi.

lehăi (-ăesc, lehăit), vb.1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti.Cf. leșui.

Sinonime

LEHĂI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

lehăi vb. IV. intr., tr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. Îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni.

lehăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Arhaisme și regionalisme

LEHĂI vb. v. lihăi.

lihăi, lihăiesc, vb. IV (reg.) a striga (după animale); a ocărî, a mustra, a bârfi.

lehui, vb. intranz. – v. lihăi.

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). – Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi 1925; Lenghel 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop 1978). – Creație expresivă (DER), din interj. liha!, i-ha!

Intrare: lehăit (part.)
lehăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lehăit
  • lehăitul
  • lehăitu‑
  • lehăi
  • lehăita
plural
  • lehăiți
  • lehăiții
  • lehăite
  • lehăitele
genitiv-dativ singular
  • lehăit
  • lehăitului
  • lehăite
  • lehăitei
plural
  • lehăiți
  • lehăiților
  • lehăite
  • lehăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: lehăit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lehăit
  • lehăitul
  • lehăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • lehăit
  • lehăitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lehăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lehăi
  • lehăire
  • lehăit
  • lehăitu‑
  • lehăind
  • lehăindu‑
singular plural
  • lehăiește
  • lehăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiesc
  • lehăiam
  • lehăii
  • lehăisem
a II-a (tu)
  • lehăiești
(să)
  • lehăiești
  • lehăiai
  • lehăiși
  • lehăiseși
a III-a (el, ea)
  • lehăiește
(să)
  • lehăiască
  • lehăia
  • lehăi
  • lehăise
plural I (noi)
  • lehăim
(să)
  • lehăim
  • lehăiam
  • lehăirăm
  • lehăiserăm
  • lehăisem
a II-a (voi)
  • lehăiți
(să)
  • lehăiți
  • lehăiați
  • lehăirăți
  • lehăiserăți
  • lehăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiască
  • lehăiau
  • lehăi
  • lehăiseră
lihăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
singular plural
  • lihăiește
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiesc
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăiești
(să)
  • lihăiești
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăiește
(să)
  • lihăiască
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
(să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
(să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiască
  • lihăiau
  • lihăi
  • lihăiseră
lihui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lehui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lehăitsubstantiv neutru

  • 1. regional Faptul de a lehăi. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi lehăi DEX '98 DEX '09

lehăi, lehăiescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.