leric s [At: IZV. XIII, 122 / V: (reg) lecr~ / Pl: nct / E: nct] (Buc) Suman scurt.

lecric s vz leric

lecric, lecricuri, (lecrec), s.n. – (reg.) Haină scurtă cu mâneci, tip jachetă, ce depășește mijlocul, purtată pe vreme rea (iarna). Se confecționează din stofă de lână, țesută în patru ițe. Suman, pieptar: „De nu grăiesc cu dreptate / Ardă-mi lecricu din spate” (Bârlea, 1924, I: 268). – Cf. germ. Röckl, sas. reckel (Țurcanu); var. a lui leric (et. nec.) (MDA).

lecric, -uri, (lecrec), s.n. – Haină scurtă cu mâneci, tip jachetă, ce depășește mijlocul, purtată pe vremea rea (iarna). Se confecționează din stofă de lână, țesută în patru ițe. Suman, pieptar: „De nu grăiesc cu dreptate / Ardă-mi lecricu din spate” (Bârlea 1924 I: 268). – Cf. germ. Röckl, sas. reckel (Țurcanu).