léciu s.n. (reg.) în expr. a fi numai (tot) leciu = a fi ud, cu noroi care se scurge pe trup.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

léciu s. m. – (Sens adverbial) Șiroind, ud leoarcă. Mag. locs „mlaștină” (Cihac, II, 511); după Drăganu, Dacor., IV, 1553 și DAR, din mag. lecs „zeamă lungă”. – Der. leciui (var. leciuri, liciuri), vb. (a plescăi; a sorbi zgomotos).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink