leciu s [At: KLEIN, D. / V: (reg) lăc~ / A și: leciu / Pl: ? / E: ns cf mg locs] 1 (Trs) Umezeală mare Si: noroi, (reg) udeală. 2 (Îe) A fi (tot) ~ (de apă) A fi ud leoarcă. 3 (Trs) Mâncare proastă. 4 (Reg) Haină udă și noroioasă.

leciu s. m. – (Sens adverbial) Șiroind, ud leoarcă. Mag. locs „mlaștină” (Cihac, II, 511); după Drăganu, Dacor., IV, 1553 și DAR, din mag. lecs „zeamă lungă”. – Der. leciui (var. leciuri, liciuri), vb. (a plescăi; a sorbi zgomotos).

leciu s.n. (reg.) în expr. a fi numai (tot) leciu = a fi ud, cu noroi care se scurge pe trup.