lațe¹ sfp [At: (a. 1696) IORGA, S. D. VII, 213 / V: (îrg) ~ă, (reg) ~i / E: nct] 1 Șuvițe de lână de pe un animal, netoarse și nepieptănate Si: dup, flintoc, floc, loloață, miță. 2 Fire de păr sau de lână smulse care atârnă din unele țesături. 3 (Reg) Lână de pe oi prinsă prin mărăcini. 4 (Pan; la oameni) Șuvițe de păr lung lăsate să atârne în mod dezordonat, neîngrijit.

LAȚE s. f. pl. Șuvițe de lînă netoarse și nepieptănate: p. ext. (la om) șuvițe de păr care atîrnă în mod dezordonat. Cojoc cu lațele în afară. ▭ Un grăunte de om, cu... pălărie pleoștită peste lațele bălăi din cap. POPA, V. 44.

LAȚE f. la pl. Șuvițe de lână sau de păr care atârnă dezordonat. / Orig. nec.

láțe f. saŭ n. pl. (cp. cu loloațe). Munt. Mițe, flocĭ, păr (lînă ș. a.) care atîrnă din capu omuluĭ, la animale orĭ la stofe: Țiganiĭ nu se tund, ci umblă cu lațe; acest țol are lațe.

lață² sf vz lațe¹

lați s vz lațe¹

loațe sf vz lațe

lațe s. f. pl.

lațe s. f. pl.

lațe s. f. pl.

lațe pl.

lațe s. f. pl. – 1. Plete, chică. – 2. Smoc, moț. – Var. (lo)loațe. Origine necunoscută. Giuglea, Dacor., II, 394 pornea de la var. loațe pe care o considera reprezentantă din germ. Locke „buclă”. DAR se gîndește la un lat. *lacia „petic”, din aceeași rădăcină cu lacerāre. – Der. lățos, adj. (pletos, cu păr lung; Trans. zdrențăros, murdar); loloți, vb. refl. (a face noduri, a se încurca); loloțată, s. f. (varietate de struguri).