lavalieră sf [At: ANGHEL, PR. 143 / Pl: ~re / E: fr lavallière] 1 (Înv) Cravată în formă de fundă, ale cărei capete scurte atârnă, care se purta la începutul secolului trecut. 2 Microfon care se atașează la rever sau la buzunar.

LAVALIERĂ, lavaliere, s. f. Cravată care se înnoadă în formă de fundă, lăsîndu-se să-i atîrne în jos capetele. Lavaliera vînătă... îi acoperea gulerul tare și înalt. REBREANU, R. I 18. O lavalieră... ca un fluture de doliu îi flutura veșnic pe piept. ANGHEL, PR. 143. – Pronunțat: -li-e-.

LAVALIERĂ s.f. Cravată înnodată ca o fundă și cu capetele lăsate în jos. [Pron. -li-e-. / < fr. lavallière].

LAVALIERĂ s. f. 1. cravată înnodată ca o fundă, cu capetele lăsate în jos. 2. microfon de formă alungită care se atașează la rever sau într-un buzunar de la piept celor care participă la emisiuni organizate de televiziune. (< fr. lavallière)

lavalieră s. f. (telev.) Microfon de formă alungită care se atașează persoanelor care participă la emisiuni organizate de televiziune, fie agățându-se la gât, fie într-un buzunar de la piept ◊ „Ați pus participanților la discuție lavaliera?” (de la lavalieră, prin analogie de formă)

LAVALIERĂ ~e f. Cravată care se înnoadă în formă de fundă, ale cărei capete atârnă în jos. [Sil. -li-e-] /<fr. lavalliere

lavalieră (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. lavalierei; pl. lavaliere

lavalieră (-li-e-) s. f., g.-d. art. lavalierei; pl. lavaliere

lavalieră s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. lavalierei; pl. lavaliere