lapsus sn [At: LM / Pl: ~uri / E: lat lapsus, fr lapsus] 1 Inadvertență mecanică în scrierea sau în vorbirea unei persoane. 2 Folosire din neatenție a unui cuvânt în locul altuia. 3 Incapacitate momentană a cuiva de a-și aminti un lucru știut. 4-5 Lacună (1, 3). 6 Scăpare din vedere.

LAPSUS, lapsusuri, s. n. Neputință momentană de a-și aduce aminte de un lucru știut; folosirea în vorbire a unui cuvînt în locul altuia, din neatenție sau distracție.

LAPSUS s.n. Neputință momentană de a-și aminti ceva. ♦ Folosire a unui cuvînt în locul altuia din neatenție; greșeală de vorbire (lapsus linguae) sau de scriere (lapsus calami). [Pl. -suri. / < fr., lat. lapsus].

LAPSUS s. n. incapacitate momentană de a-și aminti ceva. ◊ eroare accidentală în cursul vorbirii sau scrierii, folosirea unui cuvânt în locul altuia, datorită oboselii, emoției, neatenției etc. (< fr., lat. lapsus)

LAPSUS ~uri n. 1) Greșeală comisă din neatenție în scris sau în vorbire. 2) Imposibilitate momentană de a-și aminti ceva; lipsă de memorie. /<lat., fr. lapsus

lapsus n. scăpare din vedere: lapsus linguae, eroare în vorbire; lapsus calami, eroare la scris.

*lápsus n. Cuv. lat. care înseamnă „cădere”, și fig. „eroare”. Lápsus linguae, eroare de limbă (în vorbă); lápsus cálami, eroare de condeĭ (în scris).

lapsus s. n., pl. lapsusuri

lapsus s. n., pl. lapsusuri

lapsus s. n., pl. lapsusuri

LAPSUS CALAMI (lat.) scăpare din condei – Această greșeală în text este un lapsus calami. V. și Quandoque bonus dormitat Homerus.

LAPSUS LINGUAE (lat.) neatenție în vorbire – Întrebuințarea, din neatenție, a unui termen impropriu în locul celui propriu.

LAPSUS MEMORIAE (lat.) scăpare din memorie – Neputința de a-și aminti pe loc un cuvânt, un fapt sau un nume bine știut.

Lapsus – Lapsus calami – Lapsus linguae – Sînt expresii latinești (Greșeală – Greșeală de scriere – Greșeală de vorbire), adoptate în mai toate limbile, pentru a indica anumite scăpări, cuvîntul lapsus derivînd de la verbul latinesc labi = a cădea, deci a lăsa să-ți scape. Spui de pildă: „am un lapsus de memorie” cînd vrei să-ți amintești un nume și nu reușești. Numești lapsus calami o greșeală care îți scapă din condei. Făcuse vîlvă pe vremuri întîmplarea cu o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu pe cînd acesta era ministru al instrucțiunii. Lui i se spunea în intimitate Tit și un prieten i-a trimis un plic pe care, uzînd de nefericite prescurtări, în loc să scrie complet: Excelenței sale ministrului Titu Maiorescu, a scris: E.S. Min. Tit Maiorescu... Și a ieșit, precum lesne se vede: E smintit Maiorescu! Era un... lapsus calami! Cât despre lapsus linguae, e o greșeală de exprimare care îți scapă în focul unei discuții, sau într-un discurs, sau pe scenă (din pricina emoției), sau în alte împrejurări cînd te ia gura pe dinainte. În teatru circulă nenumărate anecdote cu greșeli de acest gen. Mihail Sadoveanu descrie în Floare ofilită o scenă cu un joc de loto în provincie. La un moment dat, cel care strigă numerele, exclamă: „73 nu 70! Lapsus linguae, cum zice domnu Codiță, în ora de latină…”