landră [At: POLIZU / V: loan~, (reg) lean~ / Pl: ~re / E: nct] 1 sf (Înv) Zarvă. 2 sf (Reg; îe) A se face la loandră A se certa. 3 sf (Reg; îf loandră; îe) Mai ține-ți ~ra! Taci din gură! 4 sf (Reg) Ceată gălăgioasă Si: cârd, ciurdă, droaie, haită. 5 av (Reg; îe) A se ține (sau a pleca, a se duce) ~ A merge în grup. 6 av (Îae) A merge în șir. 7 sf (Îe) A-și lua ~ra A-și lua gândul. 8 sf (Bot; reg) Plantă erbacee agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii sau violete și cu păstaia păroasă (Vicia striata). 9 sf (Îf loandră) Fată îmbrăcată cu haine lălâi. 10 sf (Reg) Femeie desfrânată.

LANDRĂ, landre, s. f. (Regional) Ceată gălăgioasă, grămadă, cîrd. Avea ciomag scurt subsuoară, retevei să se apere de landra cîinilor. STANCU, D. 38. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cîrd, ținîndu-se scai unul de altul. Se țin landră pe ulițele satului. STANCU, D. 431.

LANDRĂ, landre, s. f. 1. (Reg.) Ceată gălăgioasă, grămadă. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cîrd, ținîndu-se scai unul de altul. 2. Plantă agățătoare cu flori purpurii și violete (Vicia striata).

loandră sf vz landră

loándră (od dift.) f., pl. e. Bz. Fam. Fată lălîĭe saŭ prea mică și îmbrăcată c’o rochie prea lungă.

LANDRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

landră s.f. (reg.) I 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică un număr mare de lucruri, obiecte, ființe etc.) v. Bandă¹. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulțime. Pâlc. Șiruri (v. șir). 3 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II (bot.) v. Borceag (Vicia pannonica).

landră s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

landră s.f. (reg.) 1. plantă cățărătoare, cu flori purpurii. 2. femeie stricată.

lándră, landre, s.f. (reg.) Femeie depravată, cu moravuri ușoare: „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da' mnoi căta” (Țiplea, 1906: 491). – Et. nec. (MDA); din buleandră, termen injurios dat unei femei imorale (Frățilă).

landră, landre, s.f. – (reg.) Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea, 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da’ mnoi căta” (Țiplea, 1906: 491). – Et. nec. (MDA); din buleandră, termen injurios dat unei femei imorale (Frățilă).

landră, -e, s.f. – Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da mnoi căta” (Țiplea 1906: 491). – Et. nec. (MDA).