lamină sf [At: NEGULICI / Pl: ~ne / E: lat lamina, it lamina] 1-2 (Rar) Lamă¹ (1, 3). 3 (Bot) Limb. 4 Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 5-6 (Teh) Corp în formă de lamă (1) sau de fir.

LAMINĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina].

LAMINĂ s. f. 1. limb (1). 2. strat subțire din structura unei formații anatomice. 3. (tehn.) corp în formă de lamă sau de fir. (< it., lat., engl. lamina)

lamină s. f., g.-d. art. laminei, pl. lamine

lamină s. f., g.-d. art. laminei, pl. lamine

lamină s. f., g.-d. art. laminei; pl. lamine

lamine (sedim.), (engl.= lamina), subunități milimetrice ale stratelor, adesea cu forme lenticulare și dispoziție orizontală, oblică sau convolută, care intră în alcătuirea dep. sedimentare. L. se formează datorită variației de intensitate a unora dintre factorii care controlează procesul de sedimentare și este un element structural planar caracterizat prin „direcție și cădere”. L. pot fi: drepte, sigmoidale, tangențiale etc.

LAMINĂ s. v. limb.

lamină s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „ de ”, care indică felul materialului) lamă. A înlocuit laminele ștergătoarelor de la parbrizul autovehiculului. Cutterul are lamina de oțel. 2 ascuțiș, lamă, limbă, pană, pânză, tăiș, <pop.> custură, gură, leafă², plasă¹, tăiuș, <înv. și reg.> ascuțit¹, <reg.> cuțitură, <fig.> buză. Apucă securea de lamină. 3 (bot.) limb. Lamina este partea lățită a frunzei.

LAMINĂ s. (BOT.) limb. (~ unei frunze.)