laminație sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: cf lamina] (Atm) Așezare a unor elemente anatomice în straturi suprapuse sau concentrice.

LAMINAȚIE s.f. (Anat.) Așezarea unor elemente anatomice în straturi suprapuse. [Gen. -iei. / cf. lat. lamina – lamă].

LAMINAȚIE s. f. așezare a unor elemente anatomice în straturi suprapuse sau concentrice. (cf. lat. lamina, lamă)

laminație s. f., pl. laminații

laminație (sedim.), (engl.= lamination), structură sedimentară construcțională, cu geometrie planară, caracteristică unităților de sedimentare cu grosime mai mică de 1 cm. După poziția laminelor se disting: l. orizontală (paralelă) definită de existența laminelor paralele; se formează prin acumulare gravitațională în medii liniștite, cu energie de baz. scăzută; l. oblică cu lamine frontale înclinate, cuprinse adesea între lamine paralele; l. oblică ce se formează prin acumularea clastelor deplasate de curenții tractivi. O asociație de lamine frontale conforme constituie un corp oblic laminar. Aspectul pe care îl capătă o asociație de corpuri oblice laminare, în secțiune transversală față de direcția curentului, în care laminele oblice au înclinări contrare, este cunoscută sub numele de l. încrucișată.