LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite utilizări tehnice. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.

lamelă sf [At: LM / Pl: ~le / E: fr lamelle, lat lamella] 1 Plăcuță subțire de metal, de sticlă, de lemn etc. cu diferite utilizări. 2 Foiță subțire în structura unor corpuri sau organe. 3 (Spc) Lamă subțire de țesut osos. 4 Expansiune celulară în formă osoasă. 5 Plăcuță incoloră și transparentă, cu care se acoperă obiectele așezate pe lamă în vederea examinării la microscop.

LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuințări tehnice. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.

LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuințări tehnice; lamă. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau organe.

LAMELĂ s.f. 1. Plăcuță subțire de sticlă, de metal sau de lemn; lamă mică. 2. (Biol.) Lamă subțire de țesut osos. ♦ Expansiune celulară în formă de lamă. [< fr. lamelle, cf. lat. lamella].

LAMELĂ s. f. 1. plăcuță subțire de sticlă, de metal sau de lemn; lamă mică. 2. lamă subțire de țesut osos. ◊ expansiune celulară în formă de lamă. (< fr. lamelle, lat. lamella)

LAMELĂ ~e f. 1) Placă mică și subțire de sticlă, de metal sau de lemn, având diferite întrebuințări tehnice; lamă mică. 2) Foiță subțire care separă structuri ale țesuturilor vegetale sau animale. /<fr. lamelle

*lamélă f., pl. e (lat. lamella, din *laminella, dim. d. lámina, lamă. V. omletă). Lamă mică.

lamela vt [At: DN³ / Pzi: ~lez / E: it lamellare] 1 A supune operației de lamelare (1). 2 (Teh) A prelucra un material în lamele (1).

LAMELA vb. I. tr. (Constr., tehn.) A supune operației de lamelare; a forma un material în lamele. [Cf. it. lamellare].

LAMELA vb. tr. a prelucra un material în lamele (1). (< it. lamellare)

A LAMELA ~ez tranz. (un material) A prelucra în lamele. /Din lamelă

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. lamelez, 3 lamelează; conj. prez. 1 sg. să lamelez, 3 să lameleze

*lamela (a ~) vb., ind. prez. 3 lamelează

lamela vb., ind. prez. 1 sg. lamelez, 3 sg. și pl. lamelează

LAMÉLĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Lamă¹ (1,2) mică. 2. Plăcuță de sticlă foarte subțire care acoperă picăturile de sânge sau de suspensie microbiană puse pe lame pentru a putea fi observate la microscop în stare vie. 3. (TEHN.) L. de colector = fiecare dintre piesele componente, conductoare sau izolante, ale colectorului mașinilor electrice. 4. (TEHN.) Fiecare dintre piesele pentru controlul firelor de urzeală care servesc la oprirea războiului de țesut mecanic când se rupe firul. 5. (MED.) Lamă subțire de țesut osos (ex.: l. interstițială). ♦ Expansiune celulară în formă de lamă. 6. (BOT.) Fiecare dintre lamele care poartă himenul sporifer, situate sub pălăria ciupercilor. ◊ L. mijlocie = porțiune centrală a membranei comune care separă două celule, formată din substanțe pectice. 7. (IHT.) L. branhială = parte a branhiilor peștilor la nivelul căreia se realizează schimburile respiratorii.