LAMA¹, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

lama¹ [At: I. GOLESCU, C. / E: fr lama] 1-2 smi, a (Preot-călugăr) care face parte dintr-o ramură a unei secte budiste răspândite în Tibet, Mongolia și la calmuci. 3 smi (Îs) Marele ~ (sau ~ cel mare) Șef suprem în religia budistă Si: dalai-lama.

lama² vt [At: LTR² / Pzi: ~mez / E: fr lamer] (Teh) A prelucra, netezind, suprafața unui material sau suprafața circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame¹ (5), când strunjirea este dificilă.

LAMA¹ s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la calmuci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

LAMA¹ s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet și în Mongolia). O delegație formată din 15 preoți lama au părăsit luni Tibetul, plecînd spre Pekin. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3017. ◊ Marele lama, lama cel mare sau dalai-lama = șeful suprem al religiei budiste. După ce a dat în mîna lui lama cel mare legămîntul scris și pecetluit... a prins a umbla din loc în loc, nădăjduind să afle ceea ce poftea. SADOVEANU, D. P. 114.

LAMA², lamez, vb. I. Tranz. A găuri un material sau a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă cu muchia ascuțită și care se rotește în jurul unui ax perpendicular pe această muchie și dispus în planul ei.

LAMA vb. I. tr. A găuri un material sau a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. [< lamă].

LAMA s.m. invar. Preot-călugăr budist din Tibet, din Mongolia etc. ◊ Marele lama = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. [< fr., tib. lama].

LAMA¹ s. m. inv. preot-călugăr budist din Tibet, Mongolia etc. ♦ marele ~ = dalai-lama. (< fr. lama)

LAMA² vb. tr. (tehn.) a găuri un material, a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. (< fr. lamer)

LAMA m. invar. Slujitor al cultului la popoarele care împărtășesc budismul. ◊ Dalai- ~ mai-marele religiei budiste tibetane. /<fr. lama

3) *láma m., gen. al luĭ. Preut al luĭ Buda la Mongolĭ și Tibetanĭ. Marele lama saŭ dalaĭ-lama, șefu suprem al religiuniĭ budiste.

lamă¹ sf [At: NEGULICI / Pl: ~me / E: fr lame] 1 Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse utilizări în tehnică Si: (rar) lamină (1). 2 (Pan) Obiect de metal, de lemn etc., cu forma unei plăci de grosime uniformă și mult mai mică decât lățimea și lungimea. 3 (Îvr) Bandă metalică subțire Si: (rar) lamină (2). 4 (Spc; șîs ~ de ras) Plăcuță dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi, care se montează la un aparat de bărbierit. 5 Parte metalică și tăioasă a unui instrument Si: tăiș, (pop) limbă. 6 Plăcuță subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 7 Formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire. 8 Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. 9 (Rar) Undă. 10 (Reg) Parte ascuțită a șurubelniței Si: (pop) gură.

lamă³ sf [At: (a. 1805) GRECU, P. 68 / Pl: ~me / E: ngr λάμμα] (Grî; rar) 1 Parte luminoasă a unei picturi, realizată în arta veche cu un strat subțire de culoare deschisă. 2-3 (Pex) Vopsea de culoare (albă sau) cu tentă deschisă.

lamă² sf [At: GHERASIM, IST. 17^v / Pl: ~me / E: fr lama] 1 Gen de mamifere rumegătoare, asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama). 2 Exemplar din genul lamă² (1).

LAMĂ¹, lame, s. f. 1. Foaie subțire de metal, cu diverse întrebuințări. Lamă de oțel. ◊ Fig. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. Din pupilele lor, două lame de oțel albăstrui urmăresc năruirea munților. BOGZA, C. O. 183. ◊ Lamă de ras = placă metalică dreptunghiulară, subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 2. Parte metalică a unui instrument tăios; limbă. Lamă de cuțit. ▭ Cînd a izbit cu tîrnăcopul în pămîntul moale de sub picioare, lama și capul fierului au intrat cu totul în clisă. PREDA, Î. 159. E ceru-ntunecat ca o pădure în care luna, nici pe jumătate, Lucește ca o lamă de secure. D. BOTEZ, P. O. 29. 3. Placă mică și subțire de sticlă, pe care se pun substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat de lichid foarte subțire, liber sau cuprins între doi pereți.

LAMĂ², lame, s. f. Mamifer rumegător din familia cămilelor, care trăiește în ținuturile muntoase ale Americii de Sud și este folosit ca animal de tracțiune (Anchenia lama). Punîndu-se cu toată sîrguința, au prins lame și tăindu-le pe toate... au sărat carnea și au spînzurat-o în bucătărie. DRĂGHICI, R. 120.

LAMĂ² s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăiește în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].

LAMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].

LAMĂ² s. f. mamifer rumegător din familia camelidelor, care trăiește pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)

LAMĂ¹ s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)

bloc-lamă s. n. Bloc înalt, paralelipipedic, cu lățimea foarte mică în raport cu lungimea sa ◊ „Între pilonii de înaltă tensiune și dealurile vechi ale Clujului, silueta câtorva din blocurile-lamă ale cartierului Grigorescu.” Sc. 20 III 65 p. 3 (din bloc + lamă; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

LAMĂ² ~e f. Mamifer rumegător din America de Sud, înrudit cu cămila, dar fără cocoașă, care, fiind domesticit, este folosit la transportarea greutăților. [G.-D. lamei] /<fr. lama

LAMĂ¹ ~e f. 1) Parte ascuțită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuțiș; tăiș; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oțel, foarte subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

lamă f. cuadruped rumegător din Peru, mai mic decât cămila și fără cocoașă.

lamă f. 1. bucată de metal, lată și subțire: lamă de oțel; 2. fierul unei arme sau al unui instrument tăios (=fr. lame).

1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire care se fixează într’un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).

2) *lámă f., pl. e (fr. lama, d. sp. llama, cuv. peruvian). Un fel de capră peruviană fără coarne, mare cît un măgar. Lîna eĭ e maĭ aspră de cît cea de alpacă orĭ de vigonie.

lama (preot budist) s. m., pl. lama

lama (preot budist) s. m., pl. lama

lama (preot budist) s. m. invar.

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă (placă, mamifer) s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

LAMĂ s. 1. v. tăiș. 2. v. pânză.

LAMĂ s. 1. ascuțiș, limbă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ a unui cuțit, a unui briceag.) 2. pînză, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei. )

MARELE-LAMA s. (BIS.) dalai-lama. (~ este șeful suprem al budismului tibetan.)

lamă (lame), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.

LAMA, Serge (pe numele adevărat Serge Chauvier) (n. 1943), cântăreț și compozitor francez. Debutează ca autor de texte muzicale. După un grav accident, revine ca solist, în anii ’70 („Je suis malade”, „À la vie, à l’amour”), scriind muzică plină de sensibilitate și umor. După 1989, compune muzică de teatru.

Marele-Lama v. Dalai-Lama.

LÁMĂ² (< fr. {i}; {s} sp. llama, împrumutat dintr-o limbă indigenă din Perú, în care toate animalele cu lână poartă acest nume) s. f. Mamifer rumegător, din familia canelidelor, înrudit cu cămilele, de c. 120 cm înălțime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoë, mai există în stare sălbatică, celelalte fiind deja domesticite când au ajuns primi spanioli în America de Sud. Trăiește în zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povară și întrebuințează carnea lor, blana, grăsimea, părul (țesături, frânghii), bălegarul (pentru foc).

PANCHEN-LAMA, titlul celui de-al ierarh (după Dalai-Lama și subordonat acestuia) în budismul tibetano-mongol; conduce mănăstirea Tashilhunpo (Tibet).

a da cu lama expr. (intl.) a tăia buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

lamă, lame s. f. 1. gumă de mestecat în formă de placă subțire. 2. (tox.) lamă de ras folosită la porționarea dozelor de cocaină sau heroină ce urmează a fi inhalate.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.