lacună¹ sf [At: HELIADE, D. J. 181/40 / Pl: ~ne / E: fr lacune, lat lacuna] 1 Întrerupere involuntară și penibilă într-un text, în înlănțuirea unor fapte, a unor idei Si: lapsus (4). 2 Spațiu gol în interiorul unui corp. 3 (Fig) Ceea ce lipsește pentru ca un lucru să fie bun, desăvârșit Si: lapsus (5). 4 (Blg) Cavitate în țesutul celular sau în spațiul intercelular.

lacună² sf vz lagună

LACUNĂ, lacune, s. f. Ceea ce lipsește pentru ca un lucru să fie complet; gol, lipsă; întrerupere într-un text. Cele 40 de zile... fac azi în amintirea mea o lacună curioasă. GALACTION, O. I 240. Profitai de răgazurile ce-mi da temporizările procesului de faliment al editorului spre a împlini multe lacune ce constatasem, spre a pune opera mea... în deplinul curent al științei actuale. ODOBESCU, S. III 639.

LACUNĂ s.f. 1. Spațiu gol în continuitatea unui corp. ♦ Lipsă. ♦ Întrerupere într-un text. 2. (Fiz.) Nod al unei rețele cristaline, din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 3. (Geol.) Lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafică, datorită exondării sau eroziunii unor strate. [< fr. lacune, it., lat. lacuna].

LACUNĂ s. f. 1. spațiu gol în interiorul unui corp; lipsă. ◊ (fig.) ceea ce lipsește ca un lucru să fie considerat complet. ◊ întrerupere într-un text. 2. spațiu mare umplut cu aer din limbul frunzelor. 3. spațiu prin care trece lichidul circulant la unii viermi și moluște. 4. (fiz.) nod al unei rețele cristaline, din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 5. lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafică, datorită exondării sau eroziunii unor straturi. (< fr. lacune, lat. lacuna)

LACUNĂ ~e f. 1) Spațiu gol în integritatea unui lucru. 2) fig. Omisiune într-un text sau în corpul unei opere. 3) Parte ce lipsește pentru ca ceva să poată fi considerat perfect. /<fr. lacune, lat. lacuna

lacună f. 1. întrerupere în textul unei opere; 2. lipsă de șir.

*lacúnă f., pl. e (lat. lăcúna, d. lacus, lac; it. lacúna și lagúna). Lagună (Rar). Fig. Spațiŭ gol în continuitatea unuĭ corp (de ex., în țesutu celular al plantelor acŭatice). Lipsă, întrerupere într’un text, într’o serie: lacunele Analelor luĭ Tacit. Lipsă, defect: această lege are marĭ lacune.

lagun sn vz lagună

lagună sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) lagun sn, (înv) lacu~ / Pl: ~ne, (rar) ~ni / E: it laguna] 1 (Înv) Smârc. 2 Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean, separată aproape complet de rest printr-o fâșie îngustă de pământ.

LAGUNĂ, lagune, s. f. Întindere de apă puțin adîncă, de obicei sărată și formată dintr-un vechi golf, pe malul unei mări, comunicînd uneori cu aceasta printr-un canal. Lagunele Veneției. ◊ (Cu sens colectiv) Laguna dobrogeană are 112000 de hectare. – Pl. și: (rar) laguni (ALECSANDRI, P. I 158).

LAGUNĂ s.f. Lac de litoral provenit din închiderea totală sau parțială a unui golf de mare printr-un cordon litoral. [Pl. -ne, -ni. / cf. it. laguna, cf. lat. lacuna – adîncitură].

LAGUNĂ s. f. 1. lac din închiderea completă a unui golf de mare printr-un cordon litoral. 2. bazin de apă rotund în mijlocul unui atol. (< it. laguna, fr. lagune)

LAGUNĂ ~e f. Întindere de apă marină, separată de rest printr-o fâșie de pământ. /<it. laguna

lagună f. baltă de apă sărată pe marginea mării: Veneția e zidită pe lagune.

*lagúnă f., pl. e (it. lagúna și lacúna, lacună). Parte de mare spre mal neadîncă și cuprinsă de insule micĭ, golf mic și neadînc, ca locu pe care e zidită Veneția.

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

lagună s. f., g.-d. art. lagunei; pl. lagune

lagună s. f., g.-d. art. lagunei; pl. lagune

lagună s. f., g.-d. art. lagunei; pl. lagune

LACUNĂ s. 1. v. gol. 2. v. omisiune. 3. (FIZ.) vacanță. (~ a unei rețele cristaline.) 4. v. defect.

LACUNĂ s. 1. gol, lipsă. (Completează ~ele.) 2. (FIZ.) vacanță. (~ a unei rețele cristaline.) 3. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Un om cu multe ~.)

Lacună ≠ perfecțiune

lacună stratigrafică (engl.) interval cronostratigrafic absent în cadrul unei succesiuni stratigrafice locale sau regionale, evidențiat prin metode de datare relativă sau absolută. L.s. poate fi datorată nedepunerii sedimentelor, eroziunii subacvatice sau eroziunii subaeriene a dep. acumulate. Sin. hiatus. V. și discordanță stratigrafică. (V.M.)

LA LAGUNA v. Laguna, La ~.

LAGÚNĂ (< it., fr.) s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean, separată aproape complet printr-un cordon litoral (în cazul unui golf) sau printr-o barieră de corali (în cazul unui atol), având o salinitate variabilă. Ex.: Razim (Razelm), Siutghiol, Veneția, Maracaibo ș.a.