Lactantiu m. apologist creștin din sec. II.

Lactanțiu (Lucius Caecilius Firmanius Lactantius) (c. 250- c. 325), apologet creștin, influențat de stoicism. Păgân din naștere, și-a făcut cultura în Africa și a fost chemat în anul 301 de împăratul Dioclețian la Nicomidia, capitala sa, ca profesor de retorică latină. Îmbrățișând religia creștină, s-a stabilit la Treviri (Trier) în Galia, unde a fost preceptorul lui Crisp, fiul lui Constantin cel Mare (317 d. Hr.). Opera sa principală este Divinae institutiones, lucrare apologetică-dogmatică.

LACTANȚIU (Lucius Caecilius Firmianus, zis Lactantius (v. 260-c. 325), retor latin. Unul dintre părinții Bisericii creștine. Prof. de retorică la Nicomedia, a fost supranumit de umaniștii Renașterii „Cicero al creștinătății” pentru eleganța stilului său. Inițial stoic, după convertirea la creștinism (303) este influențat de euhemerism. Lucrarea sa Institutiones divinae reprezintă prima încercare în latină de sintetizare a doctrinei creștine, iar De mortibus persecutorum conține numeroase informații despre Imperiul Roman în timpul lui Dioclețian și Constantin cel Mare.