LĂCRIMIOARĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioară s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

lacremioară sf vz lăcrimioară

lacrimioară sf vz lăcrimioară

lăcrămioară sf vz lăcrimioară

lăcrimioară sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~cră~, (înv) lacrem~, lacrim~ / Pl: ~re / E: lacrimă + -ioară] 1-4 (Șhp) Lacrimă (1, 9) (mică) Si: lăcrimea (1-4), (reg) lăcrimiță (1-4), lăcrimuță (1-4). 5 Mică plantă erbacee din familia liliacee, cu frunze ovale, subțiri și lucioase, care crește în locuri umbroase Si: mărgăritar, mărgăritărel, (rar) lăcrimuță (5), (pop) mărgărit, (înv) lăcrimea (5), (reg) clopoțel, dumbrăvioară, lăcrămeasă, lăcrimiță (5), suflețel (Convallaria majalis). 6 (Reg) Varietate de struguri cu boabe mărunte, bătute, de culoare albă.

LĂCRIMIOARĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar. mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioară s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

LĂCRIMIOĂRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă. Și mi-o spală-n lăcrimioare. ȘEZ. IX 59. 2. (Mai ales la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albe, mici, în formă de clopoței și foarte mirositoare (Convallaria majalis); mărgăritar. Primește... aceste lăcrimioare, Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri! ALECSANDRI, P. I 121. Iată zambile... lăcrimioare. NEGRUZZI, S. I 97. Frunză verde lăcrimioară, Am avut o surioară, Iubitoare. HODOȘ, P. P. 105. – Pronunțat: -mioa-. -Variantă: lăcrămioară (BOLINTINEANU, O. 48) s. f.

LĂCRIMIOARĂ ~e f. (diminutiv de la lacrimă) Plantă erbacee perenă din familia liliaceelor, cu frunze mari, flori mici, albe, în formă de clopoței, și cu miros foarte plăcut. [G.-D. lăcrimioarei; Sil. lă-cri-mioa-] /lacrimă + suf. ~ioară

lăcrimioare f. pl. Bot. mărgăritarele.

lăcrămĭoáră (oa dift.) f., pl. e (dim. d. lacrămă). Pl. Est. Mărgăritar, o mică plantă erbacee liliacee cu florĭ micĭ albe mirositoare așezate în formă de strugure și cu fructe în formă de bace roșiĭ (convallária majális). – În Trans. suflețele și clopoțele.

lăcrămioară (floare) (desp. lă-cră-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrămioarei; pl. lăcrămioare

lăcrimioară (lacrimă) (desp. lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioarei; pl. lăcrimioare

!lăcrămioară (floare) (lă-cră-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrămioarei; pl. lăcrămioare

!lăcrimioară (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioarei; pl. lăcrimioare

lăcrimioară s. f. (sil. -cri-mioa-), g.-d. art. lăcrimioarei; pl. lăcrimioare

lăcrimioară (4 sil.)

LĂCRIMIOARĂ s. (BOT.; Convallaria majalis) mărgăritar, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

LĂCRIMIOARĂ s. (BOT.; Convallaria majalis) mărgăritar, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

LĂCRIMIOÁRĂ (LĂCĂMIOÁRĂ) (< lacrimă) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia liliaceelor, spontană sau cultivată în scopuri decorativă, cu frunze mari, ovat-eliptice, lucioase și cu flori albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței arcuiți în jos (Convallaria majalis); mărgăritar. Răspândită în Europa și în zona temperată a Asiei și Americii de Nord. Specia spontană este ocrotită prin lege.

Lăcrămioara Modern și apreciat în epoca noastră, creație a onomasticii românești și încadrîndu-se într-o lungă familie de prenume feminine formate de la nume de flori și plante, Lăcrămioára are la bază subst. lăcrămioară (un diminutiv din lacrimă, cuv. de origine latină), prin care este denumită la noi o plantă cu flori albe și plăcut mirositoare. Corespunzînd fr. Muguette (muguet „lăcrămioară”), Lăcrămioara este o expresie a tendinței de modernizare și laicizare a sistemului nostru de prenume.

CONVALLARIA L., LĂCRĂMIOARĂ, MĂRGĂRITAR, fam. Liliaceae. Gen cu o singură specie: Convallaria majalis, L., crește spontan în pădurile foioase din Europa. Plante vivace, erbacee, cu rizom tranșanți (10-24 cm lungime), din care pornesc 2 frunze de un verde ca iarba, lanceolat-eliptice, la baza unui peduncul subțire, cca 25 cm înălțime, pe care sînt inserate cca 13 flori globuloase, albe sau roz (terminate în 6 dinți mici, curbați în afară), scurt-pedunculate, atîrnînde ca niște clopoței parfumate. La baza pedunculului fiecărei flori există o mică frunzuliță. Se întîlnesc în cultură soiuri cu flori învoalte, albe, cu flori roz, cu frunze panașate etc. (Pl. 24, fig. 139).