11 definiții pentru «lăutar»   declinări

LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf -ar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUTÁR s. scripcar, violonist, viorist, (pop.) diblar, (Transilv. și Maram.) ceteraș, (prin Transilv.) highidiș, (prin vestul Transilv.) igreț, (depr.) scârțac. (E ~ într-un taraf.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUTÁR s. v. trântor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUTÁR ~i m. 1) Muzicant care cântă la lăută. 2) Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau la orice instrument din componența unui taraf. [Sil. lă-u-] /lăută + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăutár s. m. (sil. lă-u-), pl. lăutári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăutar m. 1. muzicant ambulant, în genere țigan, care execută din memorie și după auz; 2. Mold. nume dat trântorului sau albinei bărbătești (fiindcă nu face decât bâzăe, cântă și joacă).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

lăutár m. (d. lăută). Muzicant care, pentru banĭ, cîntă pin [!] cîrcĭumĭ saŭ berăriĭ, pe la hore, pe la nunțĭ ș. a. (În România lăutariĭ îs, în general, Țiganĭ. Principalu lor instrument e vioara, apoĭ chitara, cobza, flautu, naĭu ș. a.). – Vechĭ și alăutar, -áș și lăutaș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

lăutar, muzicant (semi-)profesionist, neavând totuși statutul unui muzician cult (chiar dacă, în unele cazuri și, mai ales în ultimul sec., el posedă unele cunoștințe de scris-citit muzical sau de armonie (III, 2)), care vehiculează artizanal și pe calea oralității un repertoriu* cu origini dintre cele mai variate. În lb. română, termenul a fost raportat la numele învechit și de indubitabilă natură orient. „alăută” (din arab. al’ûd*), în sec. trecut încă l. numindu-se „alăutar”; faptul demonstrează că termenul nu poate fi raportat la numele de origine germ. al lautei (2), prin care este desemnată vioara* în Banat și în unele părți din Transilvania, deși adoptarea timpurie a acestui instr. „modern” de către l. ar împinge la o asemenea speculație. Recrutați în proporție de 80% din populația țigănească, l. se găsesc în Ungaria și România; celelalte procente îl constituie l. țărani. Ca muzicanți pop., țiganii apar menționați la noi în 1570 (deși această îndeletnicire a lor trebuie să fie mai veche). Ca robi ai domnului, boierilor sau mănăstirilor, l. erau cei mai scumpi în diferitele tranzacții; s-au organizat ca meseriași, și aceasta, pare-se, chiar înaintea slobozirii lor, de vreme ce Barbu Lăutarul era starostele l. din Iași. Organizațiile acestea erau mai curând de tipul isnafurilor (esnaf) turcești decât de tipul confreriilor sau breslelor occid., singură situația de muzicanți itineranți și aflați oarecum la marginea societății, nu însă și proveniența etnică sau de clasă a l., constituind un punct de apropiere de jongleuri*, menestreli*, goliarzi*, skomorohi* ruși, skolde norvegieni, Spieleute germ. L. sunt în primul rând instrumentiști (cântând la vl.,, vcl., c. bas, țambal*, cobză*, nai*, fluier*, ca instr. tradiționale, dar și la cl., sax., taragot*, trp., acordeon* etc. ca instr. noi sau mai nou însușite) și alcătuiesc tarafuri* de diferite mărimi și componențe (în funcție și de zona folc.); sunt mai rar soliști voc. consacrați [deși cu unele prilejuri cântă balade (IV) sau cântece*]. În privința repertoriului, el vehiculează atât folc. sătesc cât și unul orășenesc, cel din urmă executat într-o manieră adesea „folclorizantă”, provenind, în ordine cronologică, din cântecul de lume* greco-turco-perso-arab (sec. 17-19), romanța* rusească, ungurească și națională, dansurile de salon* etc. Conservatori și având, până la un punct, un rol pozitiv în menținerea tradiției dar, în același timp, permeabili la influențe eterogene, l. au fost considerați (de la Bartók încoace) ca un factor dezintegrator al autenticității folc. sătesc. Până la stabilirea principiilor folcloriste moderne, repertoriul l. a constituit totuși unica sursă a culegerilor* realizate până în primul deceniu al sec. 20, iar melodiile lor, negreșit orășenești, considerate „naționale”, au fost în aceeași vreme, singurele cunoscute de către compozitorii români și incluse în lucrările lor.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264).
Sursa: Neoficial | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink