lăturean [At: KLEIN, D. / Pl: ~eni / E: latură + -ean] 1 sm (Îrg) Persoană care locuiește într-un sat învecinat Si: străin. 2 sm (Îrg; după verbele „a merge”, „a veni”, „a fi”) Oaspete la horă venit dintr-un sat învecinat. 3 sm (Îrg; îoc miezean) Persoană care locuiește la periferia sau în afara unui sat. 4 sm (Îrg) Locuitor de la țară. 5-6 sm, a (Îrg; rar; îs) (Cal) ~ Lăturaș (8-9).

LĂTUREAN, -EANCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Regional) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. Feciorii din Mălini se prinseră la horă cu lăturenii, fetele din Mălini se prinseră și ele cu lăturencele. CAMILAR, TEM. 404. Galopînd, își văzu anii copilăriei cînd prindea în lunci caii lăturenilor... călărindu-i pînă după asfințita soarelui. id. N. I 310.

LĂTUREAN, -EANCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Reg.) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. – Din latură + suf. -ean.

lăturean, lătureni s. m. (intl.) hoț din aceeași bandă.

lăturean s.m. (reg.) 1 v. Mărginaș. 2 v. Sătean. Țăran.

lăturean, -ă, adj. (reg.) care locuiește afară de sat, la periferia lui.

lătureán, -ă, lătureni, -e, adj., s.m.f. 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat. – Din latură + suf. -ean (DLRM, MDA).

lăturean, lătureni, s.m. – 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat (Memoria, 2001). – Din latură + suf. -ean (DLRM, MDA).

lăturean, lătureni, s.m. – 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat (Memoria 2001). – Din latură + -ean.