lătrare sf [At: MARDARIE, L. 164/17 / Pl: ~rări / E: lătra] 1 (D. câini, vulpi, lupi) Producere a unor sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei Si: hămăire, lătrat¹ (1), lătrătură (1), (pop) batere. 2 Zgomot asemănător lătratului. Si: lătrat¹ (2), lătrătură (2). 3 (Dep) Vorbărie multă fără rost Si: lătrat¹ (3), lătrătură (3). 4 Țipăt de durere sau de disperare Si: lătrat¹ (4), lătrătură (4). 5 Atacare a unui străin Si: lătrat¹ (5), lătrătură (5). 6 Bârfire. 7 Cicălire. 8 (Îvr) Pândire.

LĂTRARE, lătrări, s. f. (Învechit) Lătrat. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14. Cu suspine, cu urlete, cu lătrare. NEGRUZZI, S. II 121. ◊ Fig. Lătrările salvelor de puști încep să se audă. MACEDONSKI, O. III 41.

alătra^[1] v vz lătra

alătrare^[1] sf vz lătrare

lătra [At: MARDARIE, L. 165/11 / Pzi: 3 latră, (reg) ~rează / E: ml latrare] 1-2 vti (D. câini, vulpi, lupi etc.) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei, (în semn de amenințare Si: a hămăi, (pop) a bate. 3 vi (Pop; îe) A ~ în lună A fi un om incapabil. 4 vi (Pop; îe) A ~ (ca câinii) la lună (sau la stele ori, rar, în vânt) A vorbi fără rost. 5 vi (Îae) A vorbi de rău. 6-7 vti A bârfi (pe cineva). 8 vt A ataca pe cineva străin. 9 vt A vorbi mult fără rost Si: a flecări. 10 vt A vorbi de rău pe cineva Si: a calomnia, a minți. 11 vt (Rar) A țipa de durere sau de disperare Si: a urla. 12 vt (Rar) A pufni. 13-14 vti A bate la cap (pe cineva) Si: a cicăli. 15 vi (Îvr) A sta la pândă.

❍ALĂTRA Olten. ... = LĂTRA...: Într’un vîrf de plop, Alatră un cîine orb (GOR.) (ghicitoarea despre „vînt”) [lat. allatrare].

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

LĂTRA, latru, vb. I. 1. Intranz. (Despre cîini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice acestor animale. Un dulău șchiop și zbîrlit se aruncă la dînsul lătrînd furios. REBREANU, R. I 93. Cîinii începură să latre, oamenii să se miște. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Fig. Rîul înjură și latră, Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă. DEȘLIU, G. 25. Un tun antiaerian lătra a pustiu către văzduh. CAMILAR, N. II 53. ◊ Expr. Cîinele care latră nu mușcă v. cîine. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd pe cine atacă cîinele) Cînele a lătrat La străin. COȘBUC, P. I 254. ♦ Tranz. (Popular) A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. Cînii-ar vrea să-i latre dar li-i lene, Și se uită după dînșii printre gene. D. BOTEZ, P. O. 163. Ia fugi, urîte... că pun cîinii de te latră. TEODORESCU, P. P. 326. Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi într-una pe un ton de ceartă, a sări cu gura la cineva, a spune vrute și nevrute. Ce latră? întrebă căpitanul, și-i fu rușine de întrebare. CAMILAR, N. I 45. ♦ Intranz. (Rar) A țipa din cauza desperării, a durerii; a urla. Valeu! că mare păcat c-un plod! Îmi vine să latru. ALECSANDRI, T. I 126.

A LĂTRA pers. 3 latră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare

lătrà v. 1. a striga, vorbind mai ales de câini; 2. fam. a striga necontenit defăimând. [Lat. LATRARE].

alátru, V. latru.

látru, a lătrá v. intr. (lat. latrare). Se zice despre cîne cînd scoate strigăte de furie saŭ de bucurie. Fig. Vorbesc, strig prea mult defăĭmînd: a lătra pin gazete. A lătra la lună, a tot defăĭma fără motiv. V. tr. Cîniĭ m’aŭ lătrat tot drumu. – În vest (Olt. Ban. Serbia) alátru (cu a analogic saŭ după lat. allátro, -áre). V. hămăĭ, mîrîĭ.

lătrare (desp. lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrării; pl. lătrări

lătrare (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrării; pl. lătrări

lătrare s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. lătrării; pl. lătrări

lătra (a ~) (desp. lă-tra) vb., ind. prez. 3 latră, imperf. 3 pl. lătrau; conj. prez. 3 să latre

lătra (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 latră

lătra vb. (sil. -tra), ind. prez. 3 sg. și pl. latră

lătra (latru, lătrat), vb. – A scoate sunete specifice cîinilor. Mr. alatru, alătrare, megl. latru, istr. lǫtru. Lat. latrāre (Pușcariu 949; Candrea-Dens., 958; REW 4928; Pascu, I, 30; DAR), cf. it. latrare, cat. lladrar, sp. ladrar. – Der. lătrat, s. n.; lătrător, adj. (care latră); lătrător, s. m. (cîine); lătrătură, s. f.; alătra, vb. (Olt., Banat, a lătra), cu a-, cf. acoperi, sau direct din lat. allatrare (Scriban).

lătra, latru v. t. 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a vorbi emfatic și demagogic.

LĂTRARE s. v. lătrat.

lătrare s.f. 1 hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrat, lătrătură, <pop.> hanță¹, <înv. și reg.> căzăire, căzăit, <reg.> zăpăit, zăpăitură. 2 fig. (pop. și fam.; deprec.) v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănțăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinență. Incontinență verbală. Limbuție. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit¹. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală¹. Trăncănit¹. Vorbărie.

LĂTRARE s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)

LĂTRA vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)

lătra vb. I. intr. 1 (despre câini) a bate, a hămăi, <pop.> a blehăi, a clănțăni, <înv. și reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, <reg.> a clefăi, a puidăi, a tuna, a țăhăi, a zăpăi. La vederea străinului, câinii încep să latre. 2 fig. (pop. și fam.; deprec.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănțăni. Flecări. Forfeca. Îndruga. Măcina. Melița. Pălăvrăgi. Râșni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. 3 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune.

LĂTRA vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Cîinii ~.)