lăncier sm [At: BOJINCĂ, A. II, 126/13 / V: (îvr) lancear, lancer, lanceriu, ~ciar, ~ncer / P: ~ci-er / Pl: ~i / E: fr lancier, lat lancearius, lanciarius] (Înv) Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance.

LĂNCIER, lăncieri, s. m. (Învechit; și în forma lăncer) Soldat din cavalerie înarmat cu lance; sulițaș. Doamna B. mă primi cu un zîmbet încîntător... văzînd negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer de lănceri ce vorbea cu dînsa. NEGRUZZI, S. I 39. Numărul lor... se urcă la douăzeci și patru mii oameni, din care 9200 pușcași, iar ceilalți lăncieri și săgetari. BĂLCESCU, O. I 103. – Pronunțat: -ci-er. – Variantă: lăncer s. m.

lăncier m. soldat din cavalerie înarmat cu o lance.

lăncer sm vz lăncier

lănciar sm vz lăncier

*lăncér m. (d. lance, după fr. lancier). Sulițaș, numele roșiorilor înainte de anu 1868. (Un fel de cadril numit fr. les lanciers și le lancier și pron. pe rom. ca și pe fr., adică lansiĭé). – Cele doŭă regimente de lăncerĭ, la 1868, s’aŭ numit 1 de vînătorĭ și 2 de călărașĭ (fără lăncĭ), ĭar, la 1869, se înființă regimentu 3 de roșiorĭ (cu lăncĭ). Apoĭ, p. economie, toate aceste treĭ regimente s’aŭ prefăcut în 1 și 2 de roșiorĭ.

lăncier (desp. -ci-er) s. m., pl. lăncieri

lăncier (-ci-er) s. m., pl. lăncieri

lăncier s. m. (sil. -ci-er), pl. lăncieri

lăncier (i-e)

lăncer.

LĂNCIER s. v. sulițaș.

lăncier s.m. (milit.; în vechea cavalerie a unor țări) sulițaș, <înv.> fuștaș, sulițar. Lăncierii erau înarmați cu lănci.

LĂNCIER s. (IST., MIL.) sulițaș, (înv.) fustaș, sulițar.