lăcaș sn vz locaș

lăcaș n. locuință (cu o nuanță de solemnitate): lăcașuri sfinte. [Ung. LAKÁS], V. locaș.

lăcáș (vechĭ) și locáș (azĭ poetic) n., pl. urĭ și e (ung. lakas. Locaș supt infl. luĭ loc). Loc, locuință: biserica e locașu luĭ Dumnezeŭ, munțiĭ îs locașu vulturilor.

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcaș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

locaș² smf [At: CANTEMIR, HR. 470 / Pl: ~i, ~e / E: loc + -aș] (Îvr) Locuitor (1).

locaș¹ sn [At: CORESI, EV. 251 / V: (reg) lăc~, lec~ / Pl: ~uri, ~e / E: mg lakás] 1 (Asr) Construcție în care locuiește sau poate locui cineva Si: casă, încăpere, (reg) locoșag (1). 2 (Asr; pgn) Orice construcție în care se poate adăposti cineva Si: adăpost, sălaș, (reg) locoșag (2). 3 (Pop; îe) A da (cuiva) ~ A primi pe cineva în casă Si: a adăposti, a găzdui. 4 (Îvr; îe) A lua ~ A se adăposti. 5 (Îs) ~ sfânt (sau dumnezeiesc) Biserică. 6 (Îas) Mănăstire. 7 (Rar; îas) Templu. 8 Clădire în care se desfășoară activitatea unei instituții publice Si: sediu, (reg) locoșag (3). 9 (Pan) Spațiu amenajat, care oferă protecție Si: (reg) locoșag (4). 10 (Pan; șîs ~ de veci) Mormânt. 11 (Rel; pan) Spațiu imaginar în care se află sălașul lui Dumnezeu, sfinții, îngerii, zeii, sufletele celor morți etc. Si: (îvr) local (20), (reg) locoșag (5). 12 (Pan) Loc de adăpost al animalelor Si: (reg) locoșag (6). 13 (Pop) Spațiu limitat. 14 (Îvp) Teritoriu locuit de o populație. 15 Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot.

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcaș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. Loc în care cineva își are adăpostul sau locuința; încăpere, așezare, casă. Nimeni n-a afla locașul unde ea s-ascunde tainic. EMINESCU, O. I 83. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpînd locaș al său, E verde și frumoasă sau veștejește, moare Sub dintele lui rău? BOLINTINEANU, O. 192. La fagul Mihului, Locașul voinicului. ALECSANDRI, P. P. 208. ◊ (Bis.) Locaș sfînt = clădire dedicată cultului; biserică, mănăstire. Eu m-oi face Un mic dăscălaș La cel sfînt locaș. ALECSANDRI, P. P. 9. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic pentru a fi ocupat de altă piesă sau de alt sistem tehnic. Șanțurile dintr-un piston formează locașurile segmenților. – Variantă: lăcaș (GOGA, C. P. 69, VLAHUȚĂ, O. A. 51, ALECSANDRI, P. I 198, ALEXANDRESCU, P. 134) s. n.

LOCAȘ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuință. ◊ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás

locaș n. V. lăcaș: locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar AL. [Grafie modernă, pentru lăcaș, sub influența lui loc].

locáș, V. lăcaș.

!lăcaș (așezământ) s. n., pl. lăcașuri

!lăcaș/locaș² (așezământ) s. n., pl. lăcașuri/locașuri

locaș (gol într-o piesă) s. n., pl. locașuri

locaș² (așezământ) v. lăcaș

locaș¹ (gol într-o piesă) s. n., pl. locașuri

locaș s. n., pl. locașuri

locaș, pl. locașuri

locaș, -șuri.

lăcaș s.n. = locaș¹.

LOCAȘ s. v. clește.

LOCAȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

locaș¹ (lăcaș) s.n. 1 (relig.) locaș de cult= locaș de închinare = locaș de rugăciune = locaș dumnezeiesc = locaș sfânt = a biserică, casa Domnului (v. casă¹), casa lui Dumnezeu (v. casă¹), <înv. și reg.> eclesie, <reg.> rugă, <înv.> domnelnică, locuință sfântă, sfinție, sfințire¹, sfințit¹, <fig.; înv.> staul. În ultimul timp s-au zidit foarte multe locașuri de cult; b mănăstire, <la catolici> abație, claustru, <înv.> convent, monaster. Locașurile sfinte din nordul Moldovei sunt renumite în întreaga lume; c (la mozaici) sinagogă, templu, <rar> havră. Evreii se închină în locașuri de rugăciune. 2 (în concepțiile relig.) <înv. și pop.> locuință. Cerul este locașul lui Dumnezeu. 3 locaș de veci = groapă, loc de veci, mormânt, sepulcru, <livr.> sepultură, <înv. și pop.> locuință eternă, locuință ultimă, <rar> necropolă, <pop. și fam.> casă de veci (v. casă¹), <înv. și reg.> îngropniță, locuț de vecie, <înv.> grobnic, gropiță, gropniță, îngropământ, locșor de repaus, <ital.; înv.> tombă. 4 (înv.) v. Adăpost. Așezare. Casă¹. Cămin. Domiciliu. Locuință. Sălaș.

locaș², -ă s.m., s.f. (înv.) v. Locuitor.

locaș s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

LOCAȘ s. (TEHN.) capră, clește, matcă, plăsele (pl.). (~ dulgherului.)