KARATÉ s. n. Metodă japoneză de luptă care folosește în atac sau apărare mișcări rapide și violente, fără a apela la vreo armă. [Acc. și: karáte]. – Din fr. karaté.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
catalin_caba
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARATÉ n. Metodă de luptă, de origine japoneză, care face apel în atac sau apărare doar la mijloace naturale. /< fr. karaté
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARATÉ s.n. Metodă de luptă de origine japoneză, care face apel în atac sau apărare doar la mijloace naturale. [< fr. karaté].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARATÉ s. n. (sport) metodă japoneză de luptă care înglobează o serie de poziții, deplasări, lovituri cu mâna sau cu piciorul, blocaje, eschive, parade. (< fr. karaté)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
karáte s. n.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARATÉ s.n. (Sport) Metodă japoneză de luptă care înglobează o serie de poziții, deplasări, lovituri cu mâna sau cu piciorul, blocaje, eschive, parade. (cf. fr. karaté < cuv. jap., din kara = gol + te = mână) [def. MDN]
Sursa: DOOM
(1982)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
karaté s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
karáte s. (cuv. jap.; sport) Metodă japoneză de luptă care face apel exclusiv la mijloacele naturale atât în atac, cât și în apărare ◊ „O femeie, bineînțeles, o femeie-detectiv, având grenade [...] înspăimântându-și adversarii la karate, vorbind cu ei autoritar, iar cu prietenii, iubiții și șefii – feminin și mângâietor.” R.lit. 18 IV 74 p. 17. ◊ „Ofensivă, împotriva cui? Împotriva imaginarilor R.P. și T. bătuți măr în ședințele de karaté.” R.l. 6 II 79 p. 2 (din fr. karaté, engl. karate; DMN 1960, BD 1968; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARÁTE (‹ fr.; cuv. japonez „arta mâinilor goale”) subst. Formă străveche de luptă fără arme, apărută (c. sec. 4) în China și Japonia (practicată de samurai) și bazată pe știința concentrării și a loviturilor decisive în punctele vitale ale corpului, ea având o eficacitate rapidă în apărare și contraatac. A devenit sport în 1926, fiind transformată într-un gen de luptă care îmbină pregătirea fizică (o mare varietate de procedee care exclud loviturile în punctele vitale) cu cea spirituală. În 1968 a fost fondată Federația Internațională de K., primele campionate mondiale începând să se desfășoare din 1970, iar cele europene din 1971.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KARÁTE s. n. Artă marțială japoneză fondată pe educația voinței și pe stăpânirea de sine, care folosește în atac sau în apărare mișcări rapide și violente, fără arme. – Din fr. karaté „arta mâinilor goale“ < cuvânt japonez.
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Sursa: Ilie Barangă, Cristina-Diana Neculai, „Dicționar explicativ școlar”, Editura Carminis, Pitești, 2008. -
gall