KANTIANÍSM s. n. Sistem filozofic inițiat de Kant; kantism. [Pr.: -ti-a-] – Kantian + suf. -ism.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KANTIANÍSM n. Curent filozofic inițiat de Emmanuel Kant, care se orientează în primul rând spre analiza mijloacelor și posibilităților cunoașterii lumii și recunoaște existența lumii materiale în afara conștiinței. [Sil. -ti-a-] /< germ. Kantianismus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KANTIANÍSM s.n. Doctrina filozofică a lui Immanuel Kant; kantism. [Pron. -ti-a-. / < fr. kantianisme].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KANTIANÍSM s.n. Doctrina filozofică a lui Kant, care recunoaște existența lumii materiale în afara conștiinței, negând însă posibilitatea de a o cunoaște. (din it. kantianismo)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KANTIANÍSM s. (FILOZ.) (rar) kantism.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
kantianísm s. n. (sil. -ti-a-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
KANTIANÍSM (‹ kantian) s. n. Doctrină suscitată de filozofia lui Kant, care i-a opus pe adepții operei kantiene (K.Chr.E. Schmid, J.S. Beck) și contestatarii săi (K.L. Reinold, G.E. Schulze, C.G. Bardili, F.H. Jacobi, J.G. Herder) și a premers sistemelor filozofice ale postkantianismului (J.G. Fichte, F.W. Schelling și G.W.F. Hegel). V. neokantianism.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink