kabuki sns, ain [At: DEX² / E: eg, fr kabuki] 1-2 (Gen de teatru tradițional japonez) în care dialogurile alternează cu părți psalmodiate sau cântate și balet.

KABUKI s. n. teatru tradițional japonez, în care dialogul alternează cu părți psalmodiate sau cântate și cu intermedii de balet. (< engl., fr. kabuki)

kabuki s. n. (cuv. jap.; spect.) Teatru tradițional japonez ◊ „Datând din epoca Edo, adică din secolul al XVII-lea, teatrul Kabuki reprezenta pe scenă fapte istorice, legende și fenomene sociale. Nô, teatrul cu măști, exista încă din secolul al IX-lea.” R.lit. 24 VII 84 p. 21; v. și nô (1981), bunraku (cf. engl., fr., it. kabuki; PR sec. XX, DPN 1983; DEX-S)

KABUKI s. n. Teatru tradițional japonez în care alternează dialogul cu cântecele și dansul, în care rolurile feminine erau mereu jucate de bărbați. – Din engl., fr. kabuki, cf. jap. ka „dans” + bu „cântec” + ki „personaj”.

+kabuki² (cuv. jap.) s. n.

+kabuki¹ (cuv. jap.) adj. invar. (teatrul ~)

KABÚKI (cuv. japonez: ka „cântec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populară formă de spectacol începând cu sec. 16 până în zilele noastre. Este o artă complexă și sintetică, recurgând la muzică, dans, interpretare actoricească, literatură și arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de bărbați. Printre reprezentanții de seamă: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).