JUVĂȚ, juvețe și juvățuri, s. n. Laț la capătul unei funii, pentru a prinde un animal sau pentru a spînzura pe cineva; ștreang. Ține calul de juvăț. ▭ Duma puse juvățul în gîtul moșneagului. CAMILAR, N. I 206. Apropiindu-se de laturi, amîndoi frații zvîrliră juvățurile. Calul tînărului cu coif de argint fu smucit îndărăt și căzu. SADOVEANU, F. J. 192. Și s-aude că acuma s-a așezat putere mare la domnie, de-i sparge pe cei ce săvîrșesc blăstămății; ș-or pieri și bieții noștri feciori în furci, cu juvăț de gît. id. N. P. 376.