JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ◊ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ◊ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A JURÁ jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE JURÁ mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. /<lat. jurare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DE JÚRE loc. adv. Formulă care invocă latura juridică, legală a unei situații, traducându-se „de drept”, „potrivit legii”. [Pron. -iu-., var. de iure. / < lat. de jure – de drept].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JURÁ vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleți. (Se ~ că e cum spune.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JURÁ vb. v. afurisi, blestema, conjura, implora.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jurá (júr, át), vb. – 1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurier › rom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jurá vb., ind. prez. 1 sg. júr, 3 sg. și pl. júră
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jur-împrejúr loc. adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JURA [ʒürá] 1. Lanț muntos, de înălțime mijlocie, în Europa de V, extins pe direcția SV-NE, pe o lungime de peste 600 kn și c. 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei și cuprinde: J. propriu-zisă (Franța, și Elveția), situată între văile Isère și Aare, constituită din calcare jurasice. Lungime: c. 230 km. Culmi paralele cu direcția SV-NE, cu alt. mai mari spre SE. Alt. max.: 1,718 m (Crêt de la Neige). Carst dezvoltat. De aici izv. râurile Ain și Doubs. Rezervații; J. Suabă (Schwäbische Alb), situată între cursul superior al Dunării (la SSE) și cel al Neckarului (la NNV). Alt. max.: 1.015 m (vf. Lemberg). Lungime: c. 200 km. Relief de podișuri calcaroase și dolomitice, mai înalte spre valea Neckarului; J. Franconiană (Fränkische Alb), situată între văile Dunării (la S) și Mainului (la N), ca o continuare spre NE și N a M-ților Jura Suabă, de care este despărțită prin valea râului Wörnitz. Alt. max.: 652 m (vf. Poppberg). Lungime: c. 200 km. 2. Canton în NV Elveției, drenat de cursul superior al Rinului, la poalele masivului muntos omonim; 836,5 mii km2; 69,2 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Delémont. Expl. lemnului. Creșterea bovinelor.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink