JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (Înv și pop.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. – Jura + suf. -ător.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JURĂTÓR ~i m. înv. Persoană care depune mărturie sub un jurământ în fața unei instanțe judiciare. /a jura + suf. ~ător
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jurătór s. m., pl. jurătóri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jurătoáre s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JURĂTORI (‹ jur) subst. (La pl.) (În Evul Mediu în Țara Românească și Moldova) instituție juridică, derivată din obște, în care 6, 12, 24 sau 48 oameni aleși sau numiți, cercetează litigiul (civil sau penal) și expun domnului hotărârea lor, depunând jurământ; în caz că domnul nu era de acord cu hotărârea luată, trimitea alți j., de obicei în număr dublu.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink