19 definiții pentru judecător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECĂTOR, -OARE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

JUDECĂTOR, -OARE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

judecător, ~oare [At: PSALT. SCH. 3/3 / V: (înv) ~riu sm, (reg) giu~ / Pl: ~i, ~oare / E: judeca + -tor] 1 smf / Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele, prin pronunțarea unei hotărâri Si: (înv) jude (12), județ (5), (iuz) dregător. 2 smf (Îs) ~ de pace (sau de ocol) Magistrat care conduce o judecătorie (4) de pace. 3 smf (Îs) ~ de instrucție Judecător (1) de tribunal cu însărcinarea specială de a face instrucția în materie penală. 4 smf (Înv; îs) ~ de ședință Judecător (1) de tribunal care judecă în ședință. 5-8 smf Funcție de judecător (1-4). 9-12 sm Bărbat care îndeplinește funcția de judecător (5-8). 13 sm (La vechii evrei) Magistrat suprem și șef militar care a activat de la moartea lui Moise până la începutul domniei lui Saul. 14 sm (În Biblie; îs) Cartea ~ilor Istorie a judecătorilor (5), precedată de o expunere a situației politice și religioase. 15 sm (Înv; îs) Dreptul ~ Dumnezeu. 16-20 sf Judecătoreasă (5-8). 21 smf Persoană solicitată să-și spună părerea într-o problemă în vederea stabilirii adevărului. 22 smf (Spt) Arbitru. 23 sf (Înv; iuz) Judecată (1).

JUDECĂTOR, judecători, s. m. 1. Funcționar al statului care are ca sarcină principală soluționarea pe calea justiției a proceselor prin pronunțarea unei hotărîri. V. magistrat. Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184. Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14. Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146. 2. Persoană care își dă părerea (adesea la rugămintea părților) într-o chestiune; arbitru. Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109. ♦ (Sport; învechit) Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului; arbitru. Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40.

JUDECĂTOR ~i m. 1) Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare din cadrul unei instanțe judecătorești. 2) Persoană solicitată să-și spună în mod obiectiv părerea într-o chestiune controversată sau într-o cauză; arbitru. 3) rar Persoană calificată în arbitrarea unor jocuri sportive; arbitru. /a judeca + suf. ~ător

judecător m. cel ce judecă, care are dreptul de a judeca; judecător de pace (de ocol), magistrat însărcinat a judeca sumar diferendele de puțină importanță și a împăciui pe particulari; judecător de instrucțiune, magistrat însărcinat a cerceta crimele și delictele, a culege probele sau indiciile și a face să se aresteze pe preveniți.

judecătór m. Magistrat însărcinat să facă dreptate: eliasțiĭ eraŭ judecătoriĭ publicĭ ai Ateneĭ. Arbitru: a alege pe cineva drept judecător. Judecător de pace (saŭ: de ocol), magistrat care judecă procese micĭ și încearcă să împace părțile. Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. V. jurător.

giudecător, ~oare smf vz judecător

Judecători pl. 1. nume dat la Evrei căpeteniilor cari guvernară poporul dela Moise până la Samuel (1554-1080 a. Cr.); 2. carte din Vechiul-Testament ce conține istoria Evreilor sub judecători.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

judecător s. m., pl. judecători

judecător s. m., pl. judecători

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JUDECĂTOR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

JUDECĂTOR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

judecător, judecători s. m. Funcționar care are atribuția de a soluționa procesele în cadrul unei instanțe judecătorești. ◊ Marele judecător sau judecătorul suprem, dreptul judecător = Dumnezeu. -Din judeca + suf. -ător.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecător în propriul său proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poți fi imparțial în judecarea propriei cauze.

Judecători mai sînt doar la Berlin, sau mai simplu: „Sînt judecători la Berlin” – Se spune că vorba aceasta vine de la o întîmplare autentică. Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712-1786), voia să-și mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenționa să-și extindă grădina se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar și i-a propus să i-o cumpere. Morarul n-a vrut să i-o vîndă. Și atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forța. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”. Prescurtată, fraza a devenit celebră și e invocată ori de cîte ori cineva vrea să susțină că totuși forța nu va putea încălca dreptul său. Cuvintele morarului sînt citate adesea în franțuzește: „Il y a des juges à Berlin”, datorită scriitorului francez François Andrieux. Contemporan cu Frederic, el a pus povestirea în rime, într-un mic poem intitulat „Morarul de la Sans-Souci” și din care au mai intrat în literatură și alte versuri izbutite, ca de exemplu următoarele două, cuprinzînd o puternică înțepătură la adresa regilor: „Ce sont là jeux de prince: On respecte un moulin, on vole une province”. (Iată-o toană princiară: Respectă o moară și jefuiește o țară). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

JUDECĂTOR boier, dican, întrebător, patrafir, țap negru.

Intrare: judecător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecător
  • judecătorul
  • judecătoru‑
plural
  • judecători
  • judecătorii
genitiv-dativ singular
  • judecător
  • judecătorului
plural
  • judecători
  • judecătorilor
vocativ singular
  • judecătorule
plural
  • judecătorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giudecător
  • giudecătorul
plural
  • giudecători
  • giudecătorii
genitiv-dativ singular
  • giudecător
  • giudecătorului
plural
  • giudecători
  • giudecătorilor
vocativ singular
  • giudecătorule
plural
  • giudecătorilor
substantiv masculin (M71)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecătoriu
  • judecătoriul
plural
  • judecători
  • judecătorii
genitiv-dativ singular
  • judecătoriu
  • judecătoriului
plural
  • judecători
  • judecătorilor
vocativ singular
  • judecătoriule
plural
  • judecătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

judecător, judecătorisubstantiv masculin
judecătoare, judecătoaresubstantiv feminin

  • 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ, jude. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184. DLRLC
    • format_quote Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14. DLRLC
    • format_quote Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146. DLRLC
  • 2. Funcție de judecător. MDA2
  • 3. masculin Bărbat care îndeplinește funcția de judecător. MDA2
  • 4. masculin (La vechii evrei) Magistrat suprem și șef militar care a activat de la moartea lui Moise până la începutul domniei lui Saul. MDA2
  • 5. feminin Judecătoreasă. MDA2
  • 6. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: arbitru
    • format_quote Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
    • 6.1. sport Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: arbitru
      • format_quote Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40. DLRLC
  • chat_bubble masculin (în) sintagmă (În Biblie) Cartea judecătorilor = istorie a judecătorilor, precedată de o expunere a situației politice și religioase. MDA2
  • chat_bubble masculin învechit (în) sintagmă Dreptul judecător = Dumnezeu. MDA2
    sinonime: Dumnezeu
etimologie:
  • Judeca + sufix -ător. DEX '09 MDA2 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.