2 intrări

9 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

judecesc, ~ească a [At: DA / Pl: ~ești / E: jude + -ecesc] (Înv) 1 De jude (5). 2 (Îs) Ocină ~ească Moșie în devălmășie.

2) judecésc v. tr. Vechĭ. Prefac în judec (Gĭur. 107).

1) judecésc, -eáscă adj. Vechĭ. De judec: treĭ părțĭ sînt judeceștĭ (Doc. 1638, la Gĭur. 92). Ocină judecească, moșie în devălmășie (Gĭur. 111).

JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

judeci vtr [At: (a. 1670) IORGA, S. D. XIV, 325 / Pzi: ~cesc[1] / E: jude] 1-2 (Iuz, d. țărani) A (se) elibera din rumânie devenind țărani liberi. corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, 3 sg. judecește, imperf. 1 judeceam; conj. prez. 1 sg. să judecesc, 3 să judecească

judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, imperf. 3 sg. judecea; conj. prez. 3 să judecească

judeci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, imperf. 3 sg. judecea; conj. prez. 3 sg. și pl. judecească

Intrare: judecesc
judecesc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecesc
  • judecescul
  • judecescu‑
  • judecească
  • judeceasca
plural
  • judecești
  • judeceștii
  • judecești
  • judeceștile
genitiv-dativ singular
  • judecesc
  • judecescului
  • judecești
  • judeceștii
plural
  • judecești
  • judeceștilor
  • judecești
  • judeceștilor
vocativ singular
plural
Intrare: judeci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeci
  • judecire
  • judecit
  • judecitu‑
  • judecind
  • judecindu‑
singular plural
  • judecește
  • judeciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judecesc
(să)
  • judecesc
  • judeceam
  • judecii
  • judecisem
a II-a (tu)
  • judecești
(să)
  • judecești
  • judeceai
  • judeciși
  • judeciseși
a III-a (el, ea)
  • judecește
(să)
  • judecească
  • judecea
  • judeci
  • judecise
plural I (noi)
  • judecim
(să)
  • judecim
  • judeceam
  • judecirăm
  • judeciserăm
  • judecisem
a II-a (voi)
  • judeciți
(să)
  • judeciți
  • judeceați
  • judecirăți
  • judeciserăți
  • judeciseți
a III-a (ei, ele)
  • judecesc
(să)
  • judecească
  • judeceau
  • judeci
  • judeciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

judecesc, judeceascăadjectiv

învechit
  • 1. De jude. MDA2
    • chat_bubble (în) sintagmă Ocină judecească = moșie în devălmășie. MDA2
etimologie:
  • jude + -ecesc. MDA2

judeci, judecescverb

etimologie:
  • judec DEX '09 DEX '98
  • jude MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.