JIMBÁT, -Ă, jimbați, -te, adj. (Reg.; despre gură) Cu buzele îndepărtate una de alta (din cauza unui defect de conformație), lăsând să se vadă mereu dinții; p. ext. (despre oameni) cu gura strâmbă. – V. jimba.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JIMBÁT ~tă (~ți, ~te) Căruia i se văd dinții din cauza unui defect. /<sl. zobu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JIMBÁ, jimbez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și strâmba gura, a se schimonosi, a rânji. 2. Refl. Fig. (Despre suprafața unei ape) A se încreți; a se tulbura. – Din jimb (înv. „strâmb la gură”, et. nec.).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A JIMBÁ ~éz tranz. pop. A face se jimbeze. /Din jimbat
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE JIMBÁ mă ~éz intranz. pop. (despre persoane) A-și strâmba gura, arătând dinții și râzând într-un fel nefiresc; a rânji. /Din jimbat
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JIMBÁ vb. v. rânji, strâmba.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JIMBÁ2, jimbéz, vb. I. (Var.) A zâmba. (cf. zâmba)
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jimbá vb., ind. prez. 3 sg. jimbeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink